Misiuni populare la Bijghir
În perioada 31 martie – 4 aprilie 2022, în parohia Sfânta Maria Îndurerată, din Bijghir, în acest timp al Postului Mare foarte important pentru pregătirea spirituală, am trăit zile de har și binecuvântare prin...
În perioada 31 martie – 4 aprilie 2022, în parohia Sfânta Maria Îndurerată, din Bijghir, în acest timp al Postului Mare foarte important pentru pregătirea spirituală, am trăit zile de har și binecuvântare prin...
În perioada 31 martie – 3 aprilie 2022, la inițiativa consiliului pastoral parohial, în parohia „Sfântul Iosif Muncitorul” din Săbăoani s-au organizat misiuni populare. Tema centrală a acestor zile a fost „Familia și Euharistia”....
Episcopia Romano-Catolică Iași, prin Secțiunea Pastorație, derulează o inițiativă care are ca obiectiv elaborarea unui plan pastoral diecezan care să corespundă realității Poporului lui Dumnezeu. În cadrul acestui demers, un rol important îl are...
După o așteptare de 8 ani, adolescenții, tinerii și lucrătorii pastorali de tineret se pot bucura din nou de Zilele Diecezane ale Tineretului în Arhidieceza de București. Ultima ediția a avut loc în anul...
Sâmbătă, 2 aprilie 2022, Seminarul „Sfântul Iosif” din Bacău și-a deschis porțile pentru 114 adolescenți proveniți din 41 de parohii ale Diecezei de Iași, pentru a putea vedea ce înseamnă Seminarul și ce presupune...
Sâmbătă, 2 aprilie 2022, la Centrul de Spiritualitate „Gaudium et Spes” din Traian (NT) s-a desfășurat o zi de reculegere la care au participat persoane care se dedică muncii pentru binele aproapelui din Dieceza...
Joi, 31 martie 2022, la Conventul și Sanctuarul Adormirea Maicii Domnului din Cacica, a avut loc pentru frații din Nisiporești, Hălăucești, Viișoara și Roman (Conventul „Sf. Anton”), împreună cu comunitatea gazdă, ziua de reculegere...
În seara zilei de joi, 31 martie 2022, ÎPS Aurel Percă, însoțit de pr. Marian Blaj, responsabilul Oficiului pentru Pastorația Tineretului, a fost într-o vizită de lucru pentru a observa activitatea tinerilor din Trupa...
Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași a susținut conferința de închidere a proiectului „CARE – Cooperare și asistență. Respect și egalitate!”, cod proiect 127740, miercuri, 30 martie 2022, la sediul din Iași. Proiectul „CARE –...
În casa comunității din Timișoara a Surorilor Mariane de Schönstatt a avut loc în data de 21 martie 2022 o zi de reculegere spirituală pentru preoții și surorile din Dieceza noastră care aparțin spiritual...