Tabăra de vară de la Cugir, ediţia a VII-a
Devenită deja o tradiţie, tabăra de vară organizată de parohia greco-catolică din Cugir a ajuns la cea de-a VII-a ediţie şi s-a desfăşurat în perioada 5-12 august 2012, anul acesta ajungând la un număr...
Devenită deja o tradiţie, tabăra de vară organizată de parohia greco-catolică din Cugir a ajuns la cea de-a VII-a ediţie şi s-a desfăşurat în perioada 5-12 august 2012, anul acesta ajungând la un număr...
De Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, a avut loc la Scăiuş, Jud. Caraş-Severin, pelerinajul de vară în cinstea Maicii Domnului. Pelerinaje la Icoana Maicii Domnului de la Scăiuş se organizează de două...
În perioada 9 -12 august 2012, la Casa Memorială „Episcop Ioan Ploscaru” din Lugoj, s-a desfăşurat Campusul Estival Creştin cu tema „Moise şi poporul lui Dumnezeu”. Activităţile au fost organizate de surorile din Ordinul...
„Unde sunt copiii tăi?” Acesta a fost gândul care a marcat audienţa din cadrul conferinţei din după-amiaza zilei de joi, 26 iulie 2012, între orele 17.00 şi 18.00, din amfiteatrul P6 al Universităţii „Alexandru...
La 22 iulie 2012, în Duminica a VII-a după Rusalii, Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, a efectuat o pastorală în parohia Chişineu-Criş (protopopiatul Arad, judeţul Arad), cu ocazia sfinţirii noii biserici protopopiale ce...
La Centrul pastoral eparhial „Sfântul Vasile cel Mare” din Lugoj a avut loc, în două serii, în perioadele 18-22 iunie şi 2-6 iulie 2012, cea de a patra ediţie a Cursurilor de vară pentru...
În Duminica a treia după Rusalii, 24 iunie a.c. la sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” (Lugoj II),...
În Duminica a doua după Rusalii, la 17 iunie, la Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj, un număr de 11 copii au primit pentru prima dată Sfânta Împărtăşanie în cadrul Sfintei Liturghii Arhiereşti. Pregătirea...
La 13 iunie 2012, sărbătoarea Sfântului Anton de Padova, la parohia Arad-Micălaca a avut loc hramul bisericii. La acest eveniment a participat Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, însoţit de Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar...
În prima Duminică după Rusalii, în ziua de 10 iunie 2012, Preasfinţitul Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Brad, Protopopiatul Deva, cu ocazia sfinţirii pietrei de temelie...