Etichetat: Important-Francisc
Pr. Luis Ignacio Rois Alonso OMI se afla în Sahara Occidentală pe 29 septembrie 2022, când a fost ales drept cel de-al 14-lea superior general al Misionarilor Oblați ai Mariei Imaculate (OMI). Preotul de...
Papa Francisc și-a exprimat profunda durere la aflarea veștii despre un atac mortal la o creșă din Thailanda, soldat cu cel puțin 34 de morți, dintre care 23 de copii. Într-o telegramă semnată de...
Ce înseamnă să fii un sfânt catolic astăzi? O conferință organizată de Vatican săptămâna aceasta la Roma a dezbătut tocmai acest lucru. Adresându-se participanților la conferința „Sfințenia astăzi”, pe 6 octombrie, Papa Francisc a...
În prima vizită papală din istorie în Regatul Bahrain, Papa Francisc va participa la încheierea unui forum despre dialog, se va întâlni cu marele imam de al-Azhar și se va ruga la o nouă...
Papa Francisc a împărtășit un sfat de viață spirituală privitor la discernământ în cadrul audienței sale generale de miercuri. Vorbind în Piața San Pietro pe 5 octombrie, Sfântul Părinte a spus că „și viața...
Marcând mai mult de 100 de ani de ajutorare a navigatorilor din întreaga lume, Papa Francisc a recunoscut rolul Stella Maris, Apostolatul Mării. Într-un mesaj adresat participanților la cel de-al 25-lea Congres Mondial al...
Papa Francisc s-a întâlnit luni dimineață cu directorul general al Apple, Tim Cook, la Vatican. Cook conduce o companie a cărei valoare bursieră a atins 3.000 de miliarde de dolari în luna iunie. El...
Într-o modificare neașteptată a tradiției alocuțiunilor de la rugăciunile „Îngerul Domnului” de duminică, Papa Francisc nu a comentat lecturile liturgice ale zilei ci a dedicat întreg cuvântul său problemei din Ucraina și apelului său...
Papa Francisc le-a spus vineri tinerilor să lase să strălucească adevărata lor frumusețe, cea care este o reflectare a frumuseții divine. Într-un mesaj adresat participanților la evenimentul intitulat „Ursuline Global Education Compact”, Sfântul Părinte...
Papa Francisc a declarat că a fost implicat într-un schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Vorbind în fața iezuiților în timpul călătoriei sale în Kazahstan, la începutul acestei luni, Pontiful a spus că...