Adventul ne aminteşte că Dumnezeu este adevăratul stăpân a lumii

27.11.2011, Vatican (Catholica) - Adventul este un timp minunat în care se trezeşte în inimi aşteptarea întoarcerii lui Cristos şi amintirea primei Sale veniri. Astfel a salutat Papa Benedict al XVI-lea începerea timpului Adventului şi a noului an liturgic în ritul latin. Pontiful a apărut, ca de obicei, la fereastra apartamentului său, din Palatul Apostolic din Vatican, pentru a rosti duminică, 27 noiembrie 2011, rugăciunea Angelus împreună cu credincioşii şi pelerinii reuniţi în Piaţa San Pietro.

Iubiţi fraţi şi surori!

Astăzi începem cu întreaga Biserică noul an liturgic: un nou drum de credinţă, de trăit împreună în comunităţile creştine, dar şi, ca întotdeauna, de parcurs în cadrul istoriei lumii, pentru a o deschide la misterul lui Dumnezeu, la mântuirea care vine din iubirea Sa. Anul liturgic începe cu timpul Adventului: timp minunat în care se trezeşte în inimi aşteptarea întoarcerii lui Cristos şi amintirea primei sale veniri, când s-a lepădat de slava Sa divină pentru a-şi asuma trupul nostru muritor.

„Vegheaţi!” Acesta este apelul lui Isus în Evanghelia de astăzi. Îl adresează nu doar discipolilor Săi, ci tuturor: „Vegheaţi!” (Marcu 13,37). Este o chemare binevenită la a ne aminti că viaţa nu are doar dimensiunea pământească, ci este proiectată spre un „altceva”, asemenea unei plăntuţe care încolţeşte din pământ şi se deschide spre cer. O plantă gânditoare, omul, este înzestrată cu libertate şi responsabilitate, motiv pentru care fiecare dintre noi va fi chemat să dea socoteală de cum a trăit, cum a utilizat propriile capacităţi: dacă le-a ţinut pentru sine sau le-a făcut să rodească şi pentru binele fraţilor.

Isaia, profetul Adventului, ne face şi el să reflectăm astăzi prin intermediul unei rugăciuni din inimă, adresate lui Dumnezeu în numele poporului. El recunoaşte lipsurile poporului său, şi într-un anumit punct spune: „Nimeni nu chema numele Tău şi nici unul nu se deştepta ca să se întărească întru Tine. Căci Tu ai ascuns faţa Ta de la noi şi ne-ai lăsat în voia fărădelegilor noastre” (Isaia 64,6). Cum am putea să nu fim uimiţi de această descriere? Pare să oglindească anumite panorame ale lumii post-moderne: oraşele în care viaţa devine anonimă şi orizontală, unde Dumnezeu pare absent şi omul singurul stăpân, ca şi când el ar fi creatorul şi conducătorul a toate: construcţiile, munca, economia, transporturile, ştiinţele, tehnica, totul pare să depindă doar de om. Şi uneori, în această lume care pare aproape perfectă, se întâmplă lucruri tulburătoare, fie în natură, fie în societate, din cauza cărora credem că Dumnezeu s-a retras oarecum, ne-a lăsat, să spunem aşa, în voia noastră.

În realitate, adevăratul „stăpân” al lumii nu este omul, ci Dumnezeu. Evanghelia spune: „Vegheaţi, dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor, sau dimineaţa. Ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind” (Marcu 13,35-36). Timpul Adventului vine în fiecare an să ne amintească acest lucru, pentru ca viaţa noastră să îşi găsească orientarea corectă, spre chipul lui Dumnezeu. Chipul nu al unui „stăpân”, ci al unui Tată, al unui Prieten. Împreună cu Fecioara Maria, care ne călăuzeşte pe drumul Adventului, să ne însuşim cuvintele profetului: „Doamne, Tu eşti Tatăl nostru, noi suntem lutul şi Tu olarul, toţi lucrul mâinilor Tale suntem!” (Isaia 64,7).