Papa a celebrat Liturghia alături de iezuiţi în sărbătoarea Sf. Ignaţiu de Loyola
01.08.2013, Roma (Catholica) - Ieri, în sărbătoarea Sf. Ignaţiu de Loyola, fondatorul Societăţii lui Isus, ordinul din care Papa Francisc face parte, acesta a celebrat Liturghia de la 8AM, cu iezuiţii de la biserica lui Isus din Roma (Chiesa del Gesu), unde sunt păstrate relicvele sfântului fondator. A fost o Liturghie privată, ca cele celebrate în Casa Sf. Marta, participând doar preoţi iezuiţi, prieteni şi colaboratori. Totuşi, Papa a fost primit de sute de persoane care au dorit să îl salute şi care l-au aşteptat şi la sfârşitul celebrării.
Arhiepiscopul Luis Francisco Ladaria Ferrer SJ, secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, şi pr. Adolfo Nicolas, Superiorul General al iezuiţilor, au concelebrat cu Papa Francisc, alături de alţi membri din conducere şi de peste două sute de iezuiţi. La predică, Sfântul Părinte a propus o reflecţie bazată pe trei elemente: a-l pune pe Cristos în centrul Bisericii, a te lăsa cucerit de El pentru a-l sluji; şi a simţi ruşine faţă de limitele şi păcatele noastre pentru a putea fi umil în faţa Sa şi în faţa semenilor. „Simbolul iezuiţilor este o monogramă, acronim pentru ‘Iesus Hominum Salvator'”, a spus Papa Francis. „Ne aminteşte constant de faptul că nu trebuie să uităm de centralitatea lui Cristos pentru fiecare dintre noi şi pentru întreaga Societate, pe care Sf. Ignaţiu a ales să o numească ‘Societatea lui Isus’ pentru a indica punctul ei de referinţă.”
„Şi aceasta ne conduce pe noi, iezuiţii, să avem ‘Deus semper maior’ în faţa noastră. […] Cristos este viaţa noastră! Centralitatea lui Cristos corespunde centralităţii Bisericii: sunt două flăcări ce nu pot fi separate. Nu îl pot urma pe Cristos decât în Biserică şi cu Biserica. Şi în acest caz noi, iezuiţii, şi întreaga Societate, nu suntem în centru; noi suntem, să spunem aşa, eliminaţi; noi suntem în slujba lui Cristos şi a Bisericii. […] A fi bărbaţi cu rădăcina şi temelia în Biserică: aceasta o doreşte Isus de la noi. Nu putem merge în paralel sau în izolare. Da, există itinerarii de căutare, itinerarii creative, şi sunt importante; să mergem spre periferii, dar mereu în comunitate, în Biserică, cu acea apartenenţă ce ne dă curajul să mergem înainte.”
Calea pentru a trăi această dualitate se găseşte „lăsându-ne cuceriţi de Cristos. Îl caut pe Isus, îi slujesc lui Isus, deoarece el m-a căutat primul. […] În spaniolă este o expresie expresivă, ce explică aceasta bine: ‘El nos primerea’ – El este mereu înaintea noastră. […] A fi cuceriţi de Cristos pentru a oferi acestui Rege întreaga noastră persoană, toate eforturile noastre […] A-l imita şi în înfruntarea nedreptăţii, sfidării, sărăciei.” Papa a amintit de preotul iezuit Paolo dall’Oglio, dispărut de câteva zile în Siria, şi a adăugat: „A fi cucerit de Cristos înseamnă a te lupta să atingi ceea ce este înaintea ta, a ajunge la Cristos.”
„Privind la Isus, după cum ne învaţă Sf. Ignaţiu, şi în special privind la Isus răstignit, simţim acel sentiment, atât de uman şi de nobil, acela al ruşinii de a nu ne putea ridica la acea înălţime. […] Aceasta ne conduce mereu, ca indivizi dar şi ca Societate, la umilinţă, la trăirea acestei măreţe virtuţi. Umilinţa ne face conştienţi în fiecare zi că nu noi construim împărăţia lui Dumnezeu, ci este mereu harul Domnului cel care acţionează în noi; umilinţa ne îndeamnă să ne dăruim nu slujirii noastre sau a ideilor noastre, ci lui Cristos şi Bisericii, asemenea vaselor de lut – fragile, imperfecte, insuficiente, dar în interiorul cărora este o imensă comoară pe care o purtăm şi o transmitem.”
Papa a mărturisit că atunci când se gândeşte la amurgul vieţii unui iezuit, două icoane îi vin mereu în minte: aceea a Sf. Francisc Xavier privind spre China şi imaginea cu pr. Arrupe la conversaţia sa finală de la lagărul de refugiaţi. „Ne ajută să privim la aceste două icoane, să ne întoarcem la ele şi să cerem ca amurgul vieţii noastre să fie ca al lor.” La final, Sfântul Părinte i-a încurajat pe cei prezenţi să îi ceară Mariei „să ne simţim ruşinaţi de nepotrivirea noastră în faţa comorii ce ne-a fost încredinţată, trăind în umilinţă în faţa Domnului. Fie ca mijlocirea paternă a Sf. Ignaţiu şi a tuturor iezuiţilor sfinţi, care continuă să ne înveţe să facem totul cu umilinţă, să ne însoţească pe calea noastră, ad maiorem Dei gloriam.”
