Un film despre părintele vicar Karol Wojtyla
22.10.2013, Roma (Catholica) - Viaţa Fericitului Ioan Paul al II-lea a fost obiectul mai multor realizări cinematografice. Cele mai multe dintre acestea s-au oprit asupra unor momente de mare efect, precum tensiunile cu regimul comunist de la Varşovia, alegerea sa ca Episcop al Romei sau ultimele clipe din exemplara sa agonie. Se cunosc mai puţine, însă, despre viaţa aşa zis „normală” a celui care în curând va fi proclamat sfânt al Bisericii Universale. O peliculă prezentată recent în Sala Marconi de la Radio Vatican îşi propune să aducă în prim plan o latură mai puţin explorată de camerele de filmat: viaţa preotului nou sfinţit Karol Wojtyla, pe când era vicar parohial. Din luna iulie 1948 şi până în august 1949, pr. Karol Wojtyla a fost trimis în prima sa misiune pastorală la Niegowić, pe atunci un sătuc – acum un orăşel – din apropiere de Cracovia, unde a fost vicar parohial.
Filmul, care în italiană este intitulat „Curato don Wojtyla a Niegowić”, are la bază un scenariu scris de Mons. Jaroslaw Cielecki, care a semnat şi regia, citim pe situl Radio Vatican. Filmul îl prezintă pe pr. Karol în anii tinereţii, dar cu acele trăsături distinctive care se vor regăsi întotdeauna în evoluţia personalităţii sale. La prezentarea filmului, Mons. Cielecki a observat în această privinţă: „El a vrut să fie întotdeauna aproape de oameni, ca un adevărat părinte. Mergea deseori să-i viziteze. Avea mereu o inimă mare. După ce a venit în sat, oamenii i-au făcut cadou o pernă. A doua zi o casă din sat a luat foc, iar lumea a mers la el să-i spună că familia respectivă trecea prin mari greutăţi. El a luat perna şi le-a spus: ‘Acum daţi-le perna aceasta, mâine voi trece neapărat pe la ei’. Filmul prezintă această scenă care cu siguranţă îţi atinge inima.
De asemenea, este şi un alt moment foarte impresionant. Când a ajuns pe teritoriul parohiei, cu valiza în mână, s-a aşezat în genunchi şi a sărutat pământul. Papa a descris sărutul acela în cartea sa ‘Dar şi mister’, un sărut care, practic, a continuat în diferite ţări din lumea întreagă. Pământul foarte multor ţări au primit sărutul Sfântului Părinte”. Realizatorul filmului a avut ocazia de a lucra vreme îndelungată în imediata apropiere a Papei Ioan Paul al II-lea, de care acum îl leagă nenumărate amintiri. „Au fost mai multe momente, dar voi purta mereu în suflet o întâlnire din 1999. Tocmai se înfiinţase în Italia un comitet internaţional şi, la aniversarea hirotonirii sale preoţeşti, i-am făcut cadou o statuie de bronz, cu o înălţime de trei metri, în care era reprezentat ca preot tânăr. Am dus-o în bazilica San Pietro să o vadă şi Sfântul Părinte”.
„Când era în faţa statuii, m-am apropiat şi i-am spus: ‘Sfinte Părinte, am vrut să fie o amintire din tinereţea Sanctităţii Voastre’. El s-a întors spre mine şi mi-a răspuns: ‘Ce tinereţe? Ce amintire?’ Am crezut că am făcut o greşeală… Apoi a adăugat: ‘Nu ştii că eu sunt mereu tânăr? Iar tu trebuie să spui nu numai acum, ci şi mâine şi întotdeauna, că cine-i iubeşte pe Isus şi pe Maria este mereu tânăr'”. Călătoria în viaţa pr. Karol Wojtyla este realizată cu ajutorul amintirilor Eleonorei, o femeie de 87 de ani, care se îngrijea de casa parohială de la Niegowić. Nu lipsesc, desigur, elementele inedite despre viaţa vicarului parohial. Realizatorii filmului au folosit mai multe obiecte care au aparţinut efectiv fostului vicar parohial, precum stola liturgică şi haina albă, pe care protagonistul le poartă în biserica de lemn în care pr. Karol Wojtyla a celebrat de atâtea ori Sfânta Liturghie.
