Vedeţi şi ziua de ieri sau de mâine. Informaţii preluate via Ercis.ro pentru partea latină.
Pentru ritul latin
Ss. Nicandru şi Marcian, m.2Rg 2,1.6-14; Ps 30; Mt 6,1-6.16-18
Ilie s-a urcat spre cer într-un vârtej de vânt.
Domnul îi ocroteşte pe cei care se încred în el.
Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.

LECTURA I
Ilie s-a urcat spre cer într-un vârtej de vânt.
Citire din cartea a doua a Regilor 2,1.6-14
În zilele acelea, când Domnul a voit să îl înalţe pe Ilie într-o vijelie la cer, Ilie şi Elizeu au plecat de la Ghilgal. 6 Ilie i-a zis: "Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite la Iordan!" El a răspuns: "Viu este Domnul şi viu este sufletul tău: nu te voi părăsi!" Şi au plecat amândoi. 7 Cincizeci de oameni dintre fiii profeţilor au mers şi au stat în faţă, departe, iar ei amândoi erau lângă Iordan. 8 Ilie şi-a luat mantaua, a făcut-o sul şi a lovit cu ea apele care s-au despărţit într-o parte şi alta şi au trecut amândoi pe uscat. 9 După ce au trecut, Ilie i-a zis lui Elizeu: "Cere ceva şi voi face pentru tine înainte de a fi luat de la tine!" Elizeu a zis: "Să fie, te rog, două treimi din duhul tău asupra mea!" 10 Ilie a zis: "Este grea cererea ta. Dacă mă vei vedea când voi fi luat de la tine, se va împlini; dacă nu, nu se va împlini". 11 Pe când mergeau ei şi vorbeau, iată, un car de foc cu cai de foc i-a despărţit pe amândoi, iar Ilie a urcat într-o vijelie la cer! 12 Elizeu privea şi striga: "Părintele meu! Părintele meu! Carul lui Israel şi cavaleria lui!" Când nu l-a mai văzut, a apucat hainele lui şi le-a sfâşiat în două bucăţi. 13 A ridicat mantaua lui Ilie care căzuse de pe el şi a stat din nou pe malul Iordanului. 14 A ridicat mantaua lui Ilie care căzuse de pe el, a lovit apele şi a zis: "Unde este acum Domnul Dumnezeul lui Ilie?" A lovit apele şi ele s-au despărţit într-o parte şi alta şi Elizeu a trecut.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 30(31),20.21.24 (R.: cf. 25b)
R.: Domnul îi ocroteşte pe cei care se încred în el.
20 Cât de mare este bunătatea ta, Doamne,
pe care ai pregătit-o pentru cei care se tem de tine
şi cu care îi copleşeşti pe cei care caută refugiu în tine
înaintea fiilor oamenilor! R.
21 Tu îi ascunzi sub protecţia feţei tale
de uneltirile oamenilor,
îi adăposteşti în cortul tău,
departe de limbile care îi clevetesc. R.
24 Iubiţi-l, aşadar, pe Domnul, voi, toţi credincioşii lui!
Domnul păzeşte pe cei fideli
şi pedepseşte cu vârf şi îndesat pe cei trufaşi! R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 14,23ab
(Aleluia) "Dacă cineva mă iubeşte, va păzi cuvântul meu, spune Domnul; Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el". (Aleluia)
EVANGHELIA
Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 6,1-6.16-18
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bune înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri! 2 Aşadar, când dai de pomană, nu trâmbiţa înaintea ta, aşa cum fac ipocriţii în sinagogi şi în pieţe, ca să fie lăudaţi de oameni. Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. 3 Tu însă, când dai de pomană, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta 4 pentru ca pomana ta să fie în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti! 5 Iar când vă rugaţi, nu faceţi ca ipocriţii, pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile străzilor ca să se arate oamenilor! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. 6 Tu însă, când te rogi, intră în camera ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti! 16 Când postiţi, nu fiţi trişti ca ipocriţii, căci ei îşi schimonosesc feţele, ca să arate oamenilor că postesc! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. 17 Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, 18 ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, care este în ascuns! Şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.
Cuvântul Domnului

Pentru ritul bizantin
Sf. m. Manuel, Sabel, Ismail (sec. IV).Ap Rom 8,2-13; Ev Mt 10,16-22.

Rom 8,2-13: Căci legea spiritului vieţii în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii, Pentru că ceea ce era cu neputinţă Legii - fiind slabă prin trup - a săvârşit Dumnezeu, trimiţând pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului şi pentru păcat a osândit păcatul în trup, Pentru ca îndreptarea din Lege să se împlinească în noi, care nu umblăm după trup, ci după spirit. Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Spirit, cele ale Spiritului. Căci dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Spiritului este viaţă şi pace; Fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, că nici nu poate. Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu. Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Spirit, dacă Spiritul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Spiritul lui Hristos, acela nu este al Lui. Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat; iar Spiritul, viaţă pentru dreptate, Iar dacă Spiritul Celui ce a înviat pe Isus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Spiritul Său care locuieşte în voi. Drept aceea, fraţilor, nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup. Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Spiritul, faptele trupului, veţi fi vii.
Mt 10,16-22: Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul. La dregători şi la regi veţi fi duşi pentru Mine, spre mărturie lor şi păgânilor. Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi; Fiindcă nu voi sunteţi care vorbiţi, ci Spiritul Tatălui vostru este care grăieşte întru voi. Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.

