Ziua liturgică

Ziua de 29 iunie 2026 în calendarul liturgic.
Vedeţi şi ziua de ieri sau de mâine. Informaţii preluate via Ercis.ro pentru partea latină.

Pentru ritul latin

† SS. PETRU ŞI PAUL, ap.; Sf. Emma
Fap 12,1-11; Ps 33; 2Tim 4,6-8.17-18; Mt 16,13-19
Acum ştiu, într-adevăr, că Domnul m-a scăpat din mâinile lui Irod.
Domnul m-a eliberat de orice teamă.
De acum îmi este rezervată coroana dreptăţii.
Tu eşti Petru; ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor.

LECTURA I
Acum ştiu, într-adevăr, că Domnul m-a scăpat din mâinile lui Irod.
Citire din Faptele Apostolilor 12,1-11
În acel timp, Irod a pus mâna pe unii din Biserică pentru a le face rău. 2 Astfel, l-a ucis cu sabia pe Iacob, fratele lui Ioan. 3 Când a văzut că aceasta este pe placul iudeilor, a decis să-l prindă şi pe Petru; erau atunci zilele Azimelor. 4 L-a prins şi l-a aruncat în închisoare, încredinţându-l la patru grupe de câte patru soldaţi ca să-l păzească, voind să-l înfăţişeze poporului după Paşte. 5 Aşadar, Petru era păzit în închisoare; dar se făceau neîncetat rugăciuni de către Biserică, pentru el, la Dumnezeu. 6 Dar în noaptea dinaintea zilei în care Irod avea să-l înfăţişeze, Petru dormea între doi soldaţi, legat cu două lanţuri, iar în faţa uşii, nişte străjeri păzeau închisoarea. 7 Şi iată că un înger al Domnului a venit la el şi o lumină a strălucit în încăpere! Îngerul l-a lovit în coastă pe Petru, l-a trezit şi i-a zis: "Scoală-te în grabă!" Iar lanţurile i-au căzut de la mâini. 8 Atunci, îngerul i-a spus: "Încinge-te şi leagă-ţi sandalele!" El a făcut astfel. Apoi i-a zis: "Pune-ţi mantia pe umeri şi urmează-mă!" 9 El a ieşit şi l-a urmat, dar nu ştia că este adevărat ceea ce făcea îngerul. Credea că are o vedenie. 10 Trecând de prima strajă şi de-a doua, au ajuns la poarta de fier care ducea în cetate. Aceasta s-a deschis de la sine înaintea lor. Ieşind, au mers pe o stradă şi, deodată, îngerul a plecat de la el. 11 Atunci Petru, venindu-şi în fire, a zis: "Acum ştiu, într-adevăr, că Domnul l-a trimis pe îngerul său şi m-a scăpat din mâinile lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul iudeilor".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 33(34),2-3.4-5.6-7.8-9 (R.: 5)
R.: Domnul m-a eliberat de orice teamă.

2 Îl voi binecuvânta pe Domnul în orice timp,
lauda lui va fi fără încetare în gura mea.
3 Să se laude sufletul meu în Domnul!
Să audă cei umili şi să se bucure! R.

4 Preamăriţi-l pe Domnul împreună cu mine,
să înălţăm numele lui împreună!
5 L-am căutat pe Domnul şi el mi-a răspuns
şi m-a eliberat de orice teamă. R.

6 Priviţi la el şi veţi fi luminaţi
şi feţele voastre nu se vor ruşina!
7 Acest sărac a strigat şi Domnul l-a ascultat
şi l-a scăpat din toate strâmtorările sale. R.

8 Îngerul Domnului veghează lângă cei ce se tem de el
şi-i scapă din primejdie.
9 Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul,
fericit omul care îşi caută în el refugiu! R.

LECTURA A II-A
De acum îmi este rezervată coroana dreptăţii.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei 4,6-8.17-18
Preaiubitule, eu deja sunt oferit ca jertfă şi timpul plecării mele a sosit. 7 Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa. 8 De acum îmi este rezervată coroana dreptăţii pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, judecătorul cel drept; şi nu numai mie, ci şi tuturor acelora care au iubit arătarea lui. 17 Domnul însă mi-a fost alături şi m-a întărit, pentru ca predicarea să se împlinească prin mine şi s-o audă toate popoarele. Şi am fost salvat din gura leului. 18 Domnul mă va salva din orice lucrare rea şi mă va mântui pentru împărăţia lui, cea din ceruri. Lui să-i fie glorie în vecii vecilor! Amin!

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Mt 16,18b
(Aleluia) Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. (Aleluia)

EVANGHELIA
Tu eşti Petru; ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 16,13-19
În acel timp, venind în părţile Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe discipolii săi, zicând: "Cine spun oamenii că este Fiul Omului?" 14 Ei i-au spus: "Unii, «Ioan Botezătorul», alţii, «Ilie», alţii, «Ieremia sau unul dintre profeţi»". 15 El le-a spus: "Dar voi cine spuneţi că sunt?" 16 Atunci Simon Petru a luat cuvântul şi a zis: "Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!" 17 Isus, luând cuvântul, a spus: "Fericit eşti, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri. 18 Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. 19 Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: dacă vei lega ceva pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega ceva pe pământ, va fi dezlegat în ceruri".

Cuvântul Domnului

Pentru ritul bizantin

SFINŢII MĂRIȚI ȘI ÎNTRUTOT LĂUDAȚI APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL († 64; 67). EvU In 21,15-25. Colecta „Sf. Petru” (pentru opere de caritate).
Ap 2 Cor 11,21-33;12,1-9; Ev Mt 16,13-19.

2Cor 11,21-33;12,1-9: Spre necinste o spun, că noi ne-am arătat slabi. Dar în orice ar cuteza cineva - întru neînţelepţie zic, - cutez şi eu!  Sunt ei evrei? Sunt şi eu. Sunt ei israeliţi? Israelit sunt şi eu. Sunt ei sămânţa lui Avraam? Sunt şi eu.  Sunt ei slujitori ai lui Hristos? Nebuneşte spun: eu nu mai mult ca ei! În osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi peste măsură, la moarte adeseori.  De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fără una.  De trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost bătut cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am petrecut în largul mării.  În călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi;  În osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine.  Pe lângă cele din afară, ceea ce mă împresoară în toate zilele este grija de toate Bisericile.  Cine este slab şi eu să nu fiu slab? Cine se sminteşte şi eu să nu ard?  Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu cele ale slăbiciunii mele!  Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus, Cel ce este binecuvântat în veci, ştie că nu mint!  În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă,  Şi printr-o fereastră am fost lăsat în jos, peste zid, într-un coş, şi am scăpat din mâinile lui.  Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuşi la vedenii şi la descoperiri de la Domnul.  Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer.  Şi-l ştiu pe un astfel de om - fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie S  Că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască.  Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele.  Căci chiar dacă aş vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine.  Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc.  Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine;  Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos. 

Mt 16,13-19: Şi venind Isus în părţile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?  Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci.  Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt?  Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.  Iar Isus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.  Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.  Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri.