Vedeţi şi ziua de ieri sau de mâine. Informaţii preluate via Ercis.ro pentru partea latină.
Pentru ritul latin
SF. LAURENŢIU, diacon m.2Cor 9,6-10; Ps 111; In 12,24-26
Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie.
Bun este omul care are milă şi dă cu împrumut.
Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.

LECTURA I
Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 9,6-10
Fraţilor, eu vă spun aceasta: cine seamănă cu zgârcenie va şi secera cu zgârcenie, dar cine seamănă cu generozitate va şi secera cu generozitate. 7 Să dea fiecare aşa cum a hotărât în inima sa: nu cu amărăciune sau cu silă, căci Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie! 8 Iar Dumnezeu poate să prisosească în voi orice fel de har, aşa încât, având totdeauna şi pretutindeni tot ce vă trebuie, să prisosiţi în orice faptă bună, 9 după cum este scris: "A împărţit, a dat săracilor; dreptatea lui rămâne în veci". 10 Cel care dă sămânţă semănătorului şi pâine ca hrană vă va dărui şi va prisosi sămânţa voastră şi va face să crească roadele dreptăţii voastre.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 111(112),1-2.5-6.7-8.9 (R.: 5a)
R.: Bun este omul care are milă şi dă cu împrumut.
1 Fericit este omul care se teme de Domnul,
care îşi află mare plăcere în poruncile sale.
2 Seminţia lui va fi puternică pe pământ
şi descendenţa celor drepţi va fi binecuvântată. R.
5 Bun este omul care are milă şi dă cu împrumut,
el îşi rânduieşte bunurile cu judecată.
6 El nu se clatină niciodată:
cel drept va fi amintit pe vecie. R.
7 El nu se teme de zvonurile rele,
inima lui e gata şi se încrede în Domnul.
8 Inima lui este neclintită, nu are nicio teamă,
până când îi va vedea împrăştiaţi pe asupritorii săi. R.
9 El este darnic faţă de cei sărmani,
dreptatea lui dăinuie pentru totdeauna,
iar fruntea lui se înalţă cu cinste. R.
ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 8,12b
(Aleluia) "Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii", spune Domnul. (Aleluia)
EVANGHELIA
Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 12,24-26
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult. 25 Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o păstrează pentru viaţa veşnică. 26 Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze, iar acolo unde sunt eu va fi şi cel care mă slujeşte. Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti".
Cuvântul Domnului

Pentru ritul bizantin
Sf. arhidiac. m. Laurenţiu († 258). În timpul săpt Ap și Ev săpt a 11-a dR.Ap 2Cor 2,3-15; Ev Mt 23,13-22.

2Cor 2,3-15: Şi v-am scris vouă aceasta, ca nu cumva la venirea mea să am întristare de la aceia care trebuie să mă bucure, fiind încredinţat despre voi toţi că bucuria mea este şi a voastră a tuturor. Căci din multă supărare şi cu inima strânsă de durere, v-am scris cu multe lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dragostea pe care o am cu prisosinţă către voi. Şi dacă m-a întristat cineva, nu pe mine m-a întristat, ci în parte - ca să nu spun mai mult - pe voi toţi. Destul este pentru un astfel de om pedeapsa aceasta dată de către cei mai mulţi. Aşa încât voi, dimpotrivă, mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă întristare unul ca acesta. De aceea vă îndemn să întăriţi în el dragostea. Căci pentru aceasta v-am şi scris, ca să cunosc încercarea voastră, dacă sunteţi ascultători în toate. Iar cui îi iertaţi ceva, îi iert şi eu; pentru că şi eu, dacă am iertat ceva, am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos, Ca să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute. Şi venind eu la Troa, pentru Evanghelia lui Hristos, şi uşa fiindu-mi deschisă în Domnul, N-am avut odihnă în spiritul meu, fiindcă n-am găsit pe Tit, fratele meu, ci despărţindu-mă de ei, am plecat în Macedonia. Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale! Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier;
Mt 23,13-22: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi. Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceţi: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfinţeşte aurul? Ziceţi iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este legat. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul? Deci, cel ce se jură pe altar se jură pe el şi pe toate câte sunt deasupra lui. Deci cel ce se jură pe templu se jură pe el şi pe Cel care locuieşte în el. Cel ce se jură pe cer se jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el.

