Benzi desenate cu viaţa Sfântului Părinte
07.12.2000, Roma (CWNews) - ptămâna aceasta în ziarele italiene a apărut o nouă serie de benzi desenate, cu un altfel de super-erou – Papa Ioan Paul al II-lea. Seria de benzi desenate, aprobată de Vatican, prezintă viaţa lui „Karol Wojtyla: Papa celui de-al Treilea Mileniu”.
„Micul Magazin”, o revistă ilustrată pentru copiii italieni, editată de revista catolică „Famiglia Christiana”, prezintă povestea în patru episoade, începând cu alegerea ca Papă în 1978. „Angajamentul nostru este mare, dragi copii: vă relatăm chiar viaţa Papei”, se spune în introducere. „Este o viaţă cu aventuri, plină de schimbări, tragedii, misiuni, călătorii”.
Benzile desenate prezintă atât partea veselă a copilăriei Papei – joaca cu prietenii, actoria, dansul -, dar şi partea tristă, incluzând moartea mamei când el avea doar 9 ani şi a fratelui său doi ani mai târziu. Povestea include lecţii morale pentru copii, subliniind faptul că micul Karol nu a simţit niciodată nevoia de a fuma, bea sau de a sta afară până târziu.
Editorii afirmă că vânzările iniţiale au fost foarte bune, şi că se gândesc la traducerea seriei şi în alte limbi. „Trebuie să predicăm Evanghelia la toţi oamenii… astfel că trebuie să ne folosim de toată mass-media”, a spus un purtător de cuvânt al Vaticanului, Pr. Ciro Benedettini. „Benzile desenate sunt un mijloc de comunicare în masă foarte bun pentru a ajunge la copii”.