Un nou document al Vaticanului împotriva eutanasiei

12.12.2000, Roma (ZENIT) - Ca urmare a recentului pas al Olandei de a legaliza eutanasia, Biserica Catolică şi-a reafirmat teama în legătură cu ceea ce ea consideră ca fiind o abatere periculoasă de la lege şi etică. Un document publicat luni de către Academia Pontificală pentru Viaţă, intitulat: „Respectul demnităţii celor muribunzi”, explică faptul că recenta legislaţie olandeză este consecinţa unei generale „slăbiri morale şi spirituale” privind demnitatea celui bolnav şi, mai ales, a campaniei pro-eutanasia dusă începând din anii `70 cu ajutorul intelectualilor şi al oamenilor de ştiinţă.

Academia Pontificală a făcut cunoscut faptul că de mai mulţi ani tribunalele olandeze i-au scutit de pedeapsă pe medicii care au practicat eutanasia. Hotărârea recentă a camerei inferioare a Parlamentului merge însă mult mai departe, afirmă Academia, ducând la „legalizarea eutanasiei la cerere”, deşi limitată la „cazuri de boală gravă şi ireversibilă”. Legea olandeză va permite eutanasia şi pentru copii de 12 ani, cu consimţământul unui părinte.

Această ipoteză este condamnată categoric de multe documente ale magisteriului eclesial, ca fiind „uciderea deliberată a unei persoane nevinovate”, afirmă documentul pontifical. Textul mai notează că susţinătorii eutanasiei încearcă să o justifice printr-un concept paradoxal al libertăţii individuale, şi prin percepţia durerii ca fiind insuportabilă şi inutilă. Academia respinge aceste puncte, accentuând că „mai mult ca niciodată durerea este `tratabila` cu mijloace analgezice şi prin grija pentru uşurarea ei”, însoţite de o „asistenţă umană şi spirituală adecvată”. Mai mult, spune ea, aşa numitele cereri pentru moarte sunt întotdeauna expresia unei nevoi pentru o mai mare atenţie şi interes uman.

Documentul indică faptul că argumentele pro-eutanasie ascund, de fapt, „incapacitatea celor sănătoşi de a-i însoţi pe muribunzi în stingerea lor”. Aceste argumente, de asemenea, arată respingerea a însăşi ideii de suferinţă, o caracteristică a unei societăţi bazate pe distracţie, spune documentul. „Problema cheltuielilor publice, considerate ca insuportabile, dată fiind durata anumitor boli, este, de asemenea, un factor în favoarea convingerilor pro-eutanasia”, mai spune documentul. El mai critică, de asemenea, „complicitatea perversă” a medicilor care abdică de la identitatea lor profesională, care le cere totdeauna să menţină viaţa.

În locul eutanasiei trebuie să se afle grija spitalicească, consolarea religioasă, şi sprijinul membrilor familiei şi al specialiştilor, încheie documentul. El îngăduie oprirea tratamentului numai în cazul extrem al unei morţi iminente şi inevitabile, când tratamentele ar duce numai la o amânare precară şi dureroasă a inevitabilului. Documentul conchide că este o diferenţă substanţială între favorizarea şi permiterea morţii, pentru că „prima respinge viaţa, în timp ce a doua acceptă împlinirea ei naturală”.