Musical dedicat Maicii Tereza de Calcutta
13.12.2000, Roma (ZENIT) - „Maica Tereza de Calcutta: Cuvintele şi Viaţa ei” este titlul unui musical a cărui premieră va avea loc vineri la Teatru Verdi din oraşul Salerno. Compusă de maestrul Romeo Mario Pepe în onoarea călugăriţei albaneze care şi-a dedicat viaţa celor mai săraci dintre săraci, lucrarea include balet, teatru şi cântece.
Când au dat aprobarea pentru spectacol, Misionarele Carităţii au cerut ca intrarea la spectacol să fie gratuită, astfel încât să nu existe discriminare faţă de cei săraci. În timpul spectacolului va fi organizată o chetă care să ajute activitatea caritativă a Misionarelor Carităţii din India.
Musicalul se concentrează pe filosofia de viaţă a Maicii Tereza, pe care ea a reflectat-o în cuvintele: „viaţa este iubire, bucură-te de ea; viaţa este un mister, descoperă-l; viaţa este suferinţă, înfrunt-o; viaţa este un imn, cântă-l; viaţa este viaţă, salveaz-o!”.
Mario Romeo Pepe a spus la Radio Vatican de ce a compus musicalul. „În secolul al XX-lea au existat mari figuri din punct de vedere politic, social şi uman; Maica Tereza este cu siguranţă una dintre ele”, a spus compozitorul. „A fost suficient pentru mine să citesc câteva pasaje din scrierile ei şi să ascult relatarea vieţii ei, pentru a fi inspirat imediat. Pe perioada întregii ei vieţi, Maica Tereza a încercat să îi ajute pe cei aflaţi în nevoi, întinzându-şi mâna spre cei săraci. Am început să scriu lucrarea propriu-zisă în 1999, deşi primele pasaje le-am compus imediat după moartea ei, după ce am citit una dintre rugăciunile ei.”
El a mai declarat că crede că Maica Tereza, a cărei cauză de beatificare este în curs de desfăşurare, ar îndrăgi ideea unui astfel de spectacol. El a citat cuvintele spuse odată de călugăriţă către oamenii din domeniul spectacolului: „Voi oferiţi bucurie prin spectacolele voastre; şi noi facem la fel prin activitatea noastră; important nu este faptul că voi cântaţi sau că noi spălăm sau măturăm… ci faptul că umplem lumea cu iubirea pe care ne-a dat-o Dumnezeu!”