Trei milioane de semnături pentru un moratoriu privind pedeapsa cu moartea
15.12.2000, New York (ZENIT) - Luni, Comunitatea Sant Egidio va înainta Secretarului General al ONU, Kofi Annan, o petiţie semnată de trei milioane de oameni din 145 de ţări, pentru sprijinirea unui moratoriu universal asupra pedepsei cu moartea. Comunitatea Sant Egidio (www.santegidio.org) a promovat această iniţiativă de mai bine de doi ani, ca răspuns la apelul Papei Ioan Paul al II-lea pentru acest moratoriu, al cărui obiectiv este respectarea demnităţii inalienabile a vieţii umane.
Comunitatea, o mişcare catolică laică formată în Roma în 1968 de istoricul Andrea Riccardi, este activă în aproximativ 40 de ţări. Printre principalele activităţi ale ei se numără evanghelizarea, ajutorarea celor săraci, promovarea dialogului ecumenic şi interreligios şi a păcii. Ideea strângerii acestor semnături a fost sprijinită de Amnesty International şi de U.S.` M2000, fondate de Sr. Helen Prejean, autoarea cărţii „Dead Man Walking”, care a şi fost transpusă în film.
Iniţiativa a fost susţinută şi de lideri religioşi din lumea întreagă. Printre semnatari se află şi Dalai Lama; preşedintele indonesian Abdurrahman Wahid; Cardinalul Roger Etchegaray, Preşedintele Comitetului Central al Marelui Jubileu; Cardinalul James Francis Stafford, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Laici; Arhiepiscopul George Carey, preşedintele Comuniunii Anglicane; şi Frances Alguire, preşedintele Consiliului Mondial Metodist.
