Publicarea unei scrisori ortodoxe care se opune călătoriei Papei în Ucraina
24.01.2001, Vatican (CWNews) - O agenţie de ştiri ortodoxă rusă a dat publicităţii fragmente dintr-o scrisoare adresată Papei Ioan Paul al II-lea, prin care acestuia i se cere să îşi amâne vizita sa în Ucraina.
Fides, agenţia de ştiri a Vaticanului, care a relatat iniţial despre existenţa unei scrisori conţinând critici din partea ortodoxă privind vizita Papei programată pentru iunie, a obţinut fragmente din scrisoarea în chestiune imediat după ce purtătorul de cuvânt papal, Joaquin Navarro-Valls le-a spus reporterilor că Vaticanul nu a primit nici o plângere din partea liderilor ortodocşi.
Igor Vâjanov, un purtător de cuvânt al Patriarhiei Ortodoxe Ruse a Moscovei a declarat pentru Fides că „Biserica Ortodoxă Rusă consideră că planificata vizită a Papei în Ucraina este prematură”.
După o reuniune a Sinodului ortodox ucrainian, agenţia ortodoxă de ştiri Radonej a dat publicităţii o declaraţie care a fost aprobată de către Episcopii ortodocşi, autorizându-l pe Mitropolitul Vladimir să îi transmită Papei Ioan Paul al II-lea un mesaj. „Scrisoarea conţine o cerere către Papă să îşi amâne vizita sa în Ucraina”, spune ştirea dată de Radonej. Se mai spune că cei 42 de Episcopi ortodocşi reuniţi în Sinodul din Kiev şi-au dat cu toţii consimţământul la această cerere.
Episcopii ortodocşi au indicat două motive pentru ca Papa să îşi amâne vizita sa: tensiunile dintre Bisericile Ortodoxă Ucrainiană şi Catolică Ucraineană, ca şi diviziunile dintre credincioşii ortodocşi din Ucraina.
Joaquin Navarro-Valls a arătat clar joi într-o conferinţă de presă că Vaticanul merge înainte cu planurile sale privind vizita papală, fără a ţine seama de protestele ierarhiei ortodoxe.
