Revoluţie muzicală în Biserica greacă
06.02.2001, Bucureşti (Monitorul) - Un grup de cinci călugări ortodocşi de la o mănăstire din Grecia centrală, toţi sub 30 de ani, spun că timpurile moderne necesită metode moderne de abordare şi de propagare a subiectelor religioase. Anul trecut, călugării, care şi-au spus „Eleftheri” (cei liberi), au lansat un CD intitulat „Am învăţat să trăiesc liber”. În contrast cu muzica bizantină, pe acest CD se găseşte rock and roll însoţit de versuri revoluţionare care lovesc cu putere în globalizare, droguri, noua ordine socială. CD-ul a fost un mare succes, devenind un disc de platină, după ce pe piaţa grecească au fost vândute aproape 60.000 de exemplare.
În ciuda avertismentelor Bisericii Ortodoxe din Grecia, care consideră comportamentul lor drept „scandalos”, tinerii călugări au de gând să continue. Noul lor CD se numeşte „SOS” şi atacă probleme ca: banii, puterea, abuzul de droguri şi exploatarea omului de către tehnologia modernă. Părintele Pandeleimon, solistul vocal al formaţiei de călugări, în vârstă de 28 de ani, spune că intenţia lor este de a-i aduce pe tineri mai aproape de Biserică.
Acţiunea lor i-a supărat pe membrii Sfântului Sinod, câţiva Episcopi condamnând comportamentul călugărilor. S-a planificat deja o călătorie la mănăstire pentru a fi cercetată situaţia. Din punctul de vedere al mai marilor Bisericii, acţiunea tinerilor nu este în concordanţă cu lunga tradiţie monastică ortodoxă.
Stareţul mănăstirii de unde provind aceşti călugări, părintele Nektarios, a răspuns că nu este nici un păcat în ceea ce fac aceştia. Biserica, a mai spus el, trebuie să realizeze mai devreme sau mai târziu că trebuie să se modernizeze.
