Trebuie să ne schimbăm felul de gândire şi acţiune

„Să nu vă fie împietrită astăzi inima voastră, ci ascultaţi glasul Domnului”. Această chemare din Liturghie mai răsună încă în inimile noastre, acum când, de Miercurea cenuşii, intrăm în Postul Mare. Ea ne va conduce spre Săptămâna Mare, amintirea vie a pătimirii, morţii şi învierii Domnului, miezul tainei mântuirii noastre. Timpul sfânt al Postului Mare, trăit întotdeauna intens de către poporul creştin, ne evocă străvechi evenimente biblice, precum cele patruzeci de zile ale potopului universal, preludiu al legământului de alianţă încheiat de Dumnezeu cu Noe; cei patruzeci de ani de rătăcire a lui Israel prin deşert spre Ţara Făgăduinţei; cele patruzeci de zile petrecute de Moise pe Muntele Sinai, după care a primit de la Iahve Tablele Legii. Timpul Postului ne invită în special să retrăim împreună cu Isus cele patruzeci de zile petrecute de El în deşert în rugăciunie şi post, înainte de a-şi începe misiunea publică, ce va culmina la Calvar prin jertfa crucii, victoria definitivă asupra păcatului şi asupra morţii.

„Adu-ţi aminte că eşti ţărână şi în ţărână te vei întoarce”. Obiceiul tradiţional al presărării cenuşii, care se repetă şi astăzi, este întotdeauna foare elocvent, cum sunt şi cuvintele care-l însoţesc. În simplitatea sa, el evocă vremelnicia vieţii pământeşti: toate trec şi toate sunt hărăzite morţii. Noi suntem pelerini în această lume, pelerini ce nu trebuie să uite ţelul lor adevărat şi definitiv: Cerul. Dacă într-adevăr suntem pulbere şi pulbere suntem hărăziţi să fim, aceasta nu înseamnă că totul s-a sfârşit. Omul, făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, este destinat vieţii eterne. Căci Isus, murind pe cruce, a deschis oricărei fiinţe umane calea spre ea.

Întreaga Liturghie din Miercurea cenuşii ne ajută să ne concentrăm asupra acestui adevăr fundamental al credinţei, stimulându-ne să întreprindem un drum hotărîtor de reînnoire personală. Trebuie să ne schimbăm felul de gândire şi acţiune, fixându-ne privirea asupra chipului lui Isus cel răstignit şi făcând din Evanghelia Sa regula vieţii noastre de zi cu zi. „Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”. Acesta să fie programul nostru pentru perioada Postului, în timp ce intrăm într-o atmosferă de ascultare în rugăciune a Spiritului Sfânt.

„Priveghiaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită, căci spiritul este osârduitor, dar trupul este neputincios” (Matei 26,41). Să ne lăsăm conduşi de aceste cuvinte ale Domnului, într-un efort hotărît de convertire şi reînnoire spirituală. În viaţa de zi cu zi există riscul de a fi absorbiţi de ocupaţii şi de interese materiale. Postul este un timp favorabil pentru trezirea la o credinţă autentică, pentru o restaurare salutară a relaţiei noastre cu Dumnezeu şi pentru un angajament evanghelic mai generos. Mijloacele sunt întotdeauna la dispoziţia noastră, dar în aceste săptămâni, trebuie să recurgem mai intens la ele: rugăciunea, postul şi penitenţa, şi nu în mai mică măsură, pomana, adică împărţirea a ceea ce avem, cu cei nevoiaşi. Este vorba de o cale ascetică personală şi comunitară, care pare câteodată dificilă din cauza mediului secularizat în care trăim. Ori, tocmai din această cauză, efortul nostru trebuie să fie mai intens şi mai hotărît.

„Priveghiaţi şi vă rugaţi”. Dacă această poruncă a lui Cristos este mereu valabilă, ea pare încă şi mai grăitoare şi mai tranşantă la începutul Postului. Să o acceptăm cu o ascultare smerită. Să fim hotărâţi să o transpunem în gesturi practice de convertire şi de împăcare cu fraţii noştri. Numai în acest fel credinţa este revigorată, speranţa consolidată, iar iubirea devine stilul de viaţă ce-l caracterizează pe credincios.

Rezultatul unui astfel de itinerar ascetic nu poate fi decât o mai mare deschidere faţă de nevoile aproapelui. Oricine îl iubeşte pe Dumnezeu, nu poate închide ochii în faţa persoanele şi popoarele încercate prin suferinţă şi sărăcie. După ce am contemplat faţa Domnului răstignit, cum am putea să nu îl recunoaştem şi să nu îi slujim? Isus însuşi, care ne cheamă să rămânem cu El în priveghere şi rugăciune, ne cere, de asemenea, să îl iubim în fraţii noştri, reamintindu-ne că „întru cât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, Mie mi-aţi făcut” (Matei 25,40). De aceea, rodul unui Post trăit intens va fi o iubire mai aprinsă şi mai universală.

Fie ca Maria, exemplu de ascultare supusă a glasului Spiritului Sfânt, să ne îndrume pe calea pe care am pornit astăzi. Să ne ajute să preţuim orice ocazie pe care ne-o oferă Biserica pentru a putea să ne pregătim în mod demn pentru celebrarea Misterului pascal.