Papa deschide triduumul cu un sfat către Episcopi şi preoţi
12.04.2001, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea a chemat Episcopii şi preoţii să fie sfinţi, spunând că mărturia de sfinţenie pe care ei o pot da în comunităţile creştine din întreaga lume depinde de dedicarea şi sacrificiul lor. Papa a făcut acest apel în timpul celebrării Liturghiei Crismei, care a început cele trei zile în care creştinii comemorează patimile, moartea şi învierea lui Cristos.
În timpul Liturghiei, Sfântul Părinte a binecuvântat uleiul care va fi folosit în timpul anului pentru administrarea Sacramentelor. El a concelebrat Liturghia în Piaţa San Pietro, alături de Episcopii şi preoţii prezenţi în Roma.
În faţa sutelor de preoţi prezenţi care şi-au reînnoit voturile preoţiei lor, Papa Ioan Paul al II-lea a reamintit că preoţia şi episcopatul sunt “un drum spre sfinţenie”. “Este un drum pe care fiecare merge în felul său, cunoscut doar de Dumnezeu, care cercetează şi cunoaşte inimile”, a spus Papa. “Deşi este adevărat că nimeni nu poate deveni sfânt în locul altuia, este de asemenea adevărat că fiecare trebuie să devină sfânt cu şi pentru ceilalţi, urmând modelul lui Cristos”.
“Oare nu sfinţenia personală, hrănită de acea spiritualitate a comuniunii, trebuie să preceadă şi să însoţească întotdeauna iniţiativele concrete de caritate?” a întrebat Papa Ioan Paul al II-lea. Tot el a răspuns: “Pentru a educa credincioşii despre sfinţenie, noi, păstorii, suntem chemaţi să dăm o mărturie consistentă”.
