Pastorala de Paşti a Arhiepiscopului Ioan Robu
12.04.2001, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - “(…) Vă invit să ‘privim’ împreună spre taina pe care o sărbătorim. În Faptele Apostolilor (10,40) găsim aceste cuvinte “Dumnezeu l-a înviat a treia zi’. Vă invit să medităm împreună!
Aceasta este vestea cea mare care răsună de douăzeci de secole şi care nu încetează să umple de bucurie inimile credincioşilor; o veste ce nu poate lăsa indiferent pe nimeni, dat fiind că este vorba de un eveniment excepţional care este şi va rămâne unic în lume. Biserica proclamă această învăţătură de la un an la altul, din generaţie în generaţie, bazându-se pe credinţa şi cuvântul Apostolilor, “martori aleşi de Dumnezeu”, “care au mâncat şi au băut cu El după învierea sa din morţi” (Fapt. 10, 41).
Vestirea învierii lui Isus este punctul central din predica Apostolilor. (…) Acesta este şi va fi mereu nucleul esenţial din învăţătura Bisericii, întrucât învierea este cheia care deschide şi care descoperă întregul mister al vieţii şi al persoanei lui Isus din Nazaret, cheie care ne descoperă misterul şi destinul oricărei fiinţe umane. (…) În raport cu omul, învierea lui Isus arată planul Tatălui, care vrea să ne învie şi pe noi cu Isus. (…) Deci prin credinţa în Cristos, noi putem învinge moartea şi putem fi părtaşi – chiar şi în trup – de viaţa Sa de Domn Înviat. Apoi, învierea ne mai oferă şi o altă garanţie: omul poate învinge o moarte mai gravă decât cea care priveşte trupul: poate învinge moartea spiritului. Aderând la Cristos, omul poate să învingă sclavia răului şi poate să recupereze adevărata libertate şi cea mai înaltă demnitate care este aceea de fiu al lui Dumnezeu. (…)
În lumina lui Cristos Cel Înviat, viaţa omului, viaţa noastră, capătă o semnificaţie aparte, devine o viaţă … demnă să fie trăită, chiar dacă sunt multe lucruri care nu ne plac şi chiar ne stau împotrivă. De peste zece ani suntem dezamăgiţi. Ce am îndrăznit să visăm atunci, în 1989, şi-n ce realitate tristă ne trezim zi de zi …?! Dar megem mai departe, proclamând Învierea lui Cristos şi Învierea noastră. ‘Per crucem ad lucem’, Prin cruce ajungem la lumină! Suntem sub cruce.
Sărbătoarea Paştelui ne cheamă să credem în puterea lui Dumnezeu, să credem în Cristos. Şi a crede în Cristos înseamnă să te încrezi în El, să-i primeşti Cuvântul şi să-l pui în practică (Mt. 7,24), ‘să mergi pe urmele lui’ (1 Petru 2,22), ‘să trăieşti cum el însuşi a trăit’ (1 Ioan 2, 6).
A crede în Isus înseamnă să participi la destinul său de moarte şi de înviere, de bob de grâu care murind aduce rod bogat, înseamnă voinţă decisă să rupă cu păcatul şi să înainteze în starea de har, prin darul Botezului şi al Sfintei Spovezi, pentru meritele lui Cristos mort şi înviat. (…)
Aceasta nu înseamnă să evadezi din realitatea vieţii prezente, ci dimpotrivă, fugind de capcana vanităţilor lumii acesteia, să nu priveşti viaţa numai cu ochi omeneşti şi pământeşti, dar să foloseşti privirea credinţei, singura care trece peste genunile morţii, spre înviere cu Cristos.
(…) De Paşti, vă invit să intrăm mai adânc în frumuseţea credinţei care aduce în miezul gândirii noastre Învierea lui Cristos spre învierea tuturor celor care cred în El. Vom fi mereu sub semnul crucii, dar vom cânta fără încetare Învierea lui, spre învierea noastră.(…)”
