Să contemplăm chipul Celui Înviat!

Obişnuita noastră Audienţă Generală de astăzi este inundată de bucuria luminoasă a Paştilor. În aceste zile, Biserica celebrează cu bucurie marele mister al Învierii. Această bucurie este profundă şi de neşters, fiind întemeiată pe darul lui Cristos cel Înviat, al noului şi veşnicului Legământ, care durează, pentru că de acum El nu va mai muri. O bucurie care continuă nu numai în timpul Octavei Pascale, socotită în Liturgică drept o singură zi, ci se prelungeşte timp de 50 de zile, până la Rusalii. Într-adevăr, ea cuprinde acum toate timpurile şi toate locurile.

Pe timpul acestei perioade, comunitatea creştinilor este invitată să trăiască o experienţă nouă şi mai aprofundată a lui Cristos cel Înviat, viu şi activ în Biserică şi în lume.

În acest splendid cadru de lumină şi de bucurie, caracteristic pentru timpul pascal, să ne oprim acum pentru a contempla împreună chipul Celui Înviat, reluând şi actualizând ceea ce putem numi fără ezitare ca fiind “inima” marii moşteniri pe care ne-a lăsat-o Jubileul Anului 2000. De fapt, aşa cum am subliniat în Scrisoarea Apostolică “Novo Millennio Ineunte”, “dacă ne întrebăm care este inima marii moşteniri pe care experienţa jubiliară ne-o lasă, nu voi ezita să o descriu ca fiind contemplarea chipului lui Cristos… cunoscut prin multipla sa prezenţă în Biserică şi în lume, şi mărturisit ca sensul istoriei şi lumina pentru drumul vieţii” (nr. 15).

Dacă în Vinerea şi Sâmbăta Mare am contemplat chipul îndurerat al lui Cristos, ne îndreptăm acum privirea, plini de credinţă şi iubire recunoscătoare, spre chipul Celui Înviat. Spre el priveşte în aceste zile Biserica, mergând pe urmele lui Petru, cel care îi mărturiseşte lui Cristos iubirea sa (cf. Ioan 21,15-17), ca şi pe urmele lui Pavel, cel care a fost copleşit de Cristos pe drumul Damascului (cf. Fapte 9,3-5).

Liturgia Paştilor ne prezintă diferite întâlniri cu Cristos înviat, care constituie o invitaţie la a reflecta asupra mesajului Său şi ne încurajează să imităm drumul credinţei al acelora care l-au recunoscut în acele prime ceasuri de după învierea Sa. Astfel femeile pioase şi Maria Magdalena ne îndeamnă să ducem vestea despre Cel Înviat (cf. Luca 24,8-10; Ioan 20,18). Apostolul iubit ne dă mărturie în chip unic că tocmai iubirea reuşeşte să perceapă realitatea simbolizată de semnele învierii: mormântul gol, lipsa trupului, giulgiul împăturat. Iubirea vede şi crede, şi ne îndeamnă să alergăm spre Cel care poartă în sine semnificaţia deplină a tuturor lucrurilor: Isus, de acum viu în vecii vecilor.

În Liturghia de astăzi, Biserica contemplă chipul Celui Înviat, care merge pe drum împreună cu cei doi discipoli din Emaus. La începutul întâlnirii noastre, am ascultat un pasaj din acest bine cunoscut text al Evanghelistului Luca.

Deşi obositor, drumul Emausului ne duce de la descurajare şi tulburare la deplinătatea credinţei pascale. Reparcurgând acest itinerar, şi noi suntem ajunşi din urmă de către misteriosul tovarăş de drum. Isus ni se alătură pe drum, întâlnindu-ne acolo unde ne aflăm şi punându-ne întrebările esenţiale care deschid inima spre speranţă. El are multe lucruri de explicat în legătură cu destinul Său şi al nostru. El ne descoperă mai cu seamă că fiecare existenţă umană trebuie să treacă prin Crucea Sa pentru a intra în slavă. Dar Isus mai face ceva în plus: El frânge pentru noi pâinea împărtăşaniei, oferind acel Ospăţ Euharistic în care Scripturile îşi găsesc deplina lor semnificaţie, şi care ne dezvăluie trăsăturile unice şi strălucitoare ale chipului Răscumpărătorului.

După ce am recunoscut şi contemplat chipul lui Cristos cel înviat, şi noi, ca şi cei doi discipoli, suntem invitaţi să alergăm la fraţii şi surorile noastre, pentru a le duce tuturor marea veste: “L-am văzut pe Domnul” (Ioan 20,25).

“Prin învierea sa, orice viaţă renaşte” (Prefaţa Pascală II): aceasta este vestea cea bună pe care discipolii lui Cristos nu obosesc să o ducă lumii, înainte de toate prin mărturia propriei lor vieţi. Acesta este darul cel mai frumos pe care îl aşteaptă de la noi fraţii şi surorile noastre, în acest timp pascal.

Să ne lăsăm deci cuceriţi de fascinaţia învierii lui Cristos. Fie ca Fecioara Maria să ne ajute să experimentăm din plin bucuria pascală: o bucurie pe care, după făgăduinţa Celui Înviat, nimeni nu o va lua de la noi, şi care nu va avea sfârşit (Ioan 16,22).