Papa îi invită pe tinerii sirieni să devină profeţi ai unităţii
07.05.2001, Damasc (ZENIT) - În cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu mii de tineri sirieni – amintind într-un fel de Ziua Mondială a Tineretului -, Papa Ioan Paul al II-lea i-a invitat să devină profeţi ai reconcilierii şi unităţii creştine. A fost cea mai exuberantă şi spontană întâlnire din cadrul vizitei Papei în Siria, al doilea stagiu al pelerinajului pe urmele Sfântului Apostol Pavel.
„Dragi tineri”, a spus el, „viitorul creştinismului din ţara voastră depinde de îmbunătăţirea relaţiilor şi de cooperarea mai strânsă dintre Bisericile şi comunităţile bisericeşti prezente aici.” Tinerii – printre care s-au aflat şi musulmani – au strigat în engleză: „John Paul II, we love you” (Ioan Paul al II-lea – te iubim).
Întâlnirea a avut loc în Catedrala Greco-Catolică Melchită din Damasc. Nu toţi au încăput în catedrală; mulţi tineri au urmărit evenimentul din afara Catedralei, pe ecranele uriaşe instalate aici.
Papa a fost întâmpinat de către Patriarhul greco-catolic mechit Grigore al III-lea Laham, care a ţinut un discurs plin de umor, spontan, în care a făcut un apel pentru reconcilierea dintre creştini. „De acum, vom celebra întotdeauna Paştile împreună”, a spus Patriarhul greco-catolic melchit celor doi Patriarhi ai Bisericilor Ortodoxe, prezenţi şi ei la întâlnirea de tineret.
Reiterând propunerea făcută duminică de Papa, el a adăugat: „Noi, greco-catolicii, spunem fraţilor ortodocşi: vrem să celebrăm Paştile împreună pentru totdeauna.” Propunerea a fost îndrăzneaţă din moment ce în unele ţări ortodocşii refuză orice contact cu catolicii de rit răsăritean, care sunt ca ei, dar îl recunosc pe Papa.
Un moment impresionant a fost cel în care Patriarhul ortodox Ignaţiu al IV-lea Hazim al Antohiei s-a ridicat spontan pentru a-l îmbrăţişa pe Patriarhul greco-catolic melchit. Tinerii au izbucnit în aplauze şi strigăte de apreciere a gestului celor doi lideri religioşi.
Mai mulţi tineri ortodocşi şi catolici au vorbit apoi despre dificultăţile şi provocările cu care se confruntă generaţia lor în trăirea credinţei în Siria. Un numitor comun în mărturiile lor a fost nevoia de depăşire a scandalului pe care îl reprezintă diviziunea dintre creştini, într-o ţară cu 90% musulmani.
Papa Ioan Paul al II-lea a răspuns tinerilor: „Întâriţi lucrurile care vă unesc. Meditaţi împreună Evanghelia, chemaţi Spiritul Sfânt, ascultaţi mărturiile Apostolilor, rugaţi-vă cu bucurie şi mulţumire”. El i-a invitat de asemenea pe tineri să se implice în „construirea unei societăţi care să respecte drepturile tuturor şi să promoveze binele comun şi pacea”. „Dragi tineri din Siria: construiţi o civilizaţie a iubirii!”, a mai spus el. „Nu vă fie frică să fiţi sfinţi ai celui de-al treilea mileniu. Cu Cristos, sfinţenia – planul divin pentru fiecare persoană botezată – este posibilă.”
Marţi Papa va pleca spre Malta, continuându-şi pelerinajul. Miercuri va beatifica primi trei sfinţi maltezi.