În pragul Consistoriului, Biserica ascultă glasul Spiritului
20.05.2001, Vatican (ZENIT) - Preaiubiţi fraţi şi surori!
-
Astăzi, în a şasea duminică de după Paşti, Liturghia ne propune un pasaj din Faptele Apostolilor, care se referă la aşa numitul Conciliu din Ierusalim (Faptele Apostolilor 15,11-29). Acea primă adunare a Apostolilor şi a presbiterilor a fost convocată pentru a rezolva o problemă care era crucială în acea vreme. În contra unor credincioşi din grupul fariseilor, care erau convinşi că păgânii convertiţi la creştinism trebuie să fie circumcişi şi să respecte legea lui Moise, Pavel şi Barnaba au susţinut cu putere că mântuirea nu vine din lucrarea legii, ci din credinţa în Cristos.
Datorită intervenţiei inspirate a lui Petru şi Iacob, definiţia lui Pavel şi Baraba a prevalat, şi din acea zi, Biserica „s-a pus pe cale”, gata să ducă Evanghelia la toate popoarele şi culturile. Avântul apostolic întipărit de către Spiritul Sfânt la început nu s-a epuizat, şi continuă şi acum, când facem primii paşi în cel de-al treilea mileniu. Unica dorinţă şi datorie a credincioşilor este cea de a-l vesti tuturor oamenilor pe Isus, Răscumpărătorul tuturor.
-
Consistoriul extraordinar al Colegiului Cardinalilor, care va începe mâine, se aşează şi el pe această cale. El se va încheia cu o celebrare euharistică solemnă, pe care o voi prezida joi dimineaţa, în Bazilica San Pietro. În cursul zilelor următoare, vom analiza împreună perspectivele pentru viaţa Bisericii şi misiunea ei în lume. Punctul nostru fundamental de referinţă va fi Scrisoarea Apostolică „Novo Millennio Ineunte”, în care am indicat, în lumina experienţei Jubileului, priorităţile pentru întregul popor al lui Dumnezeu: să contemplăm chipului lui Cristos Domnul; să mergem iarăşi pe o cale reînnoită spre sfinţenie; să fim mărturisitori ai iubirii Sale.
-
Biserica ascultă glasul Spiritului în fiecare moment, dar mai ales în acelea care sunt decisive. Aşa a fost în Cenacolul din Ierusalim, precum şi în primul „Conciliu” care a deschis porţile pentru păgâni, şi aşa va fi şi în acest Consistoriu. Succesorul lui Petru şi colaboratorii săi cei mai apropiaţi în conducerea Bisericii Universale au nevoie de sprijinul în rugăciune al întregului Popor al lui Dumnezeu. De aceea, preaiubiţi fraţi şi surori, vă invit să ne însoţiţi cu rugăciunile voastre, invocând în primul rând ajutorul matern al Preasfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii. Ne îndreptăm acum cu mare încredere spre ea, cântând împreună „Regina Caeli”.
