Papa va prezenta concluziile Consistoriului
24.05.2001, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea a promis să prezinte „îndrumările operative oportune” extrase din propunerile făcute de către Consistoriul Cardinalilor, pentru a răspunde la marile provocări ale Bisericii. Această promisiune Sfântul Părinte a făcut-o astăzi, la închiderea solemnă a celui de al şaselea Consistoriu extraordinar din pontificatul său. De-a lungul a trei zile, cei 155 de Cardinali au vorbit spontan despre situaţia şi nevoile Bisericii.
Propunerile au fost rezumate miercuri după amiază, în prezenţa Papei de către Cardinalul mexican Juan Sandoval Iniguez, Arhiepiscop de Gadalajara. Ele conţin luările de cuvânt ale celor 60 de Cardinali precum şi concluziile diferitelor grupe lingvistice de lucru.
Cu ocazia sărbătorii Înălţării Domnului, Papa şi Cardinalii au concelebrat o Liturghie solemnă în Bazilica San Pietro, marcând astfel închiderea Consistoriului. În timpul omiliei, Papa a spus: „Astăzi Biserica trebuie să facă faţă unor provocări enorme, care pun la încercare încrederea şi entuziasmul celor care îi proclamă mesajul. Nu este vorba numai de probleme cantitative, datorită faptului că creştinii reprezintă o minoritate, în timp ce procesul de secularizare continuă să erodeze tradiţia creştină chiar şi a unor ţări evanghelizate dintru începuturi”, a atenţionat Papa.
Problemele sunt „chiar mai grave”, şi „provin dintr-o schimbare generală a orizontului cultural, dominat de primatul ştiinţelor experimentale inspirate de criteriul unei epistemologii ştiinţifice”, a explicat Sfântul Părinte. El a continuat: „Chiar şi când se arată sensibilă la dimensiunea religioasă, sau mai mult decât atât, pare să o redescopere, lumea modernă acceptă cel mult imaginea unui Dumnezeu Creator, dar i se pare dificil să accepte ‘scandalum crucis’, scandalul unui Dumnezeu care intră într-o istorie fără iubire, devine om, moare şi învie pentru noi”.
De asemenea, globalizarea pune „probleme noi” pentru evanghelizare, a adăugat Papa Ioan Paul al II-lea. Deşi acest fenomen nou „oferă avantajul apropierii popoarelor şi culturilor, făcând nenumăratele mesaje mai accesibile pentru fiecare”, a spus el, „aceasta nu uşurează discernământul şi sinteza matură, favorizând o atitudine relativistă, care face şi mai dificilă acceptarea lui Cristos ca fiind Calea, Adevărul şi Viaţa”.
Sfântul Părinte a abordat tema în Scrisoarea Apostolică „Novo Millennio Ineunte”, care a fost o sursă pentru dezbaterile Consistoriului. „În noul secol”, scrie Papa la nr. 44 al Scrisorii, „va trebui să ne angajăm mai mult ca niciodată în valorificarea şi dezvoltarea acelor domenii şi mijloace care, conform marilor directive ale Conciliului Vatican II, servesc la asigurarea şi garantarea comuniunii. Cum să nu ne gândim, înainte de toate, la acele servicii specifice comuniunii care sunt ministerul petrin şi, în strânsă relaţie cu el, colegialitatea episcopală?”
În scrisoare, Papa a recunoscut că de la Conciliul Vatican II s-au realizat multe lucruri privind reforma Curiei Romane, organizarea Sinoadelor şi activitatea Conferinţelor Episcopale. Totuşi, “mai rămân multe de făcut… dată fiind nevoia de a răspunde cu entuziasm şi eficienţă la problemele cărora Biserica trebuie să le răspundă în contextul schimbărilor profunde ale timpului nostru.”
În timpul omiliei din Liturghia de închidere a Consistoriului, Papa Ioan Paul al II-lea a oferit sugestii în legătură cu aceasta. „Natura misionară a Bisericii, care provine de la Cristos, îşi află sprijin în colegialitatea episcopală şi este încurajată de către Succesorul lui Petru, a cărui misiune este îndreptată spre promovarea comuniunii în Biserică, garantând unitatea în Cristos a tuturor credincioşilor.”
Tema va fi reluată în luna octombrie a acestui an, în timpul Sinodului ce se va concentra asupra figurii Episcopului. Papa a menţionat aceasta în timpul Liturghiei de încheiere de astăzi din Bazilica San Pietro. „Consistoriul a reflectat în mod amplu asupra acestor probleme, dezvoltând analize profunde şi propunând soluţii”, a spus el. „Multe chestiuni vor fi reluate la viitorul Sinod al Episcopilor, care s-a dovedit a fi un instrument valabil şi eficient al colegialităţii episcopale în serviciul Bisericilor locale”.
