Directorul Academiei „Mohyla”, despre vizita papală

27.06.2001, Kiev (ZENIT) - Un Mitropolit ortodox din secolul al XIX-lea nota relativ la diferenţele dintre catolicism şi ortodoxie, spunând că „zidurile care ne separă nu ajung până la cer”. Konstantin Sigov crede în aceste cuvinte. În vârstă de 40 de ani, el este unul dintre cei mai bine cunoscuţi intelectuali ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Filozof şi teolog, este directorul Academiei de Stiinţe Umanistice din Kiev „Mohyla” (Petru Movilă, fost Mitropolit ortodox de Kiev la 1646, n.n.), „far al culturii umaniste şi creştine”, după cum l-a descris Papa Ioan Paul al II-lea. Sigov este de asemenea membru al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Moscovei, şi vede motive de optimism în vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea în Ucraina.

„Această călătorie a trecut prin colinele Kievului Sfântului Vladimir, apropiate de colina Areopagului din Atena, vizitată recent de către Episcopul Romei”, a spus Sigov. „De aceea, acum putem spune că credinţa mută munţii din loc.” Sigov a participat la Sfânta Liturghie de rit bizantin celebrată marţi înainte de amiază, în prezenţa Papei. Participarea lui Sigov, ca şi a altor ortodocşi, a fost importantă.

– Profesore Sigov, de ce v-aţi hotărît să faceţi acest gest?
– Eu cred că vizita Episcopului Romei este un eveniment extraordinar, care va marca profund această parte a lumii. Ea reprezintă irupţia elementului metaistoric în istorie. Sunt profund mişcat atât ca filozof cât şi ca credincios. Să îl vezi pe Papă la Kiev este de departe un spectacol mai intens şi mai mişcător decât ceea ce Hegel îşi imagina când îl admira pe Napoleon întrând călare în Germania. Nu, eu nu cred că „Spiritul Absolut” a sosit la Kiev în papamobil, dar sunt convins că ceva măreţ s-a întâmplat.

– A făcut prezenţa Papei în Kiev să se adâncească diviziunile sau a deschis calea spre reconciliere?
– Fără îndoială, înţelesul profund al acestei vizite se leagă de dialog şi reconciliere. Am auzit împreună pasajul din epistola Sfântului Pavel către efeseni privind legătura păcii. În greceşte aceasta se numeşte „sindesmos”, şi eu cred că este interesant că Fraternitatea Mondială, cel mai universal corp care adună împreună toate Bisericile Ortodoxe, este în mod special numită aşa.

– Papa Ioan Paul al II-lea a cerut din nou iertare şi a oferit iertarea Bisericii Ortodoxe. Cum răspundeţi dumneavoastră toţi?
– Aceasta este cea mai bună cale pentru regăsirea unităţii. Recent, Episcopul Kallistos Ware de la Oxford al Patriarhiei de Constantinopol a cerut iertare greco-catolicilor pentru pseudosinodul de la Lviv din 1946, prin care Stalin i-a scos pe greco-catolici în afara legii. Ceva se întâmplă.

– Atunci, cum explicaţi opoziţia oarbă a Patriarhiei Moscovei faţă de acţiunea eroică a Papei în Ucraina?
– Motivele reale trebuie căutate în confruntarea cu catolicii. Există o analogie profundă între situaţia prezentă a Bisericii Ortodoxe şi cea prin care a trecut catolicismul la sfârşitul Conciliului Vatican II. Aşa cum printre dumneavoastră au existat fundamentalişti care s-au împotrivit la schimbare, aşa se întâmplă astăzi printre noi, după căderea comunismului şi regăsirea de către noi a libertăţii, există un pericol de schismă. De aceea tonul dezbaterilor este ridicat cu privire la lumea exterioară, mai ales cu privire la catolici, într-o încercare de a strânge rândurile înlăuntru.

– Mitropolitul Vladimir, capul Bisericii căreia îi aparţineţi, a refuzat să se întâlnească cu Papa Ioan Paul al II-lea.
– Sunt convins că a făcut-o împotriva convingerilor sale. Eu îl cunosc bine. Este un om de o mare credinţă şi cultură. Atunci când era Exarh pentru Europa apuseană, la Paris, el a luat iniţiative de mare deschidere, iar teza sa de teologie a fost o apărare fermă a lui Vladimir Soloviev şi Serghei Bulgakov, adică a celei mai măreţe tradiţii ortodoxe.

– Dar s-a produs deja schisma în Ucraina cu Filaret, ce credeţi?
– Noi suntem în căutarea identităţii şi, aşa cum se întâmplă adesea când se traversează o perioadă destul de turbulentă, apar soluţii extreme. Oricine ştie că la un moment dat Filaret era foarte opus uniaţilor şi ucrainizării Bisericii. Acum el a trecut dintr-o extremă în alta, şi este urmat de extremişti. Trebuie să ne schimbăm, dar prin echilibru şi înţelepciune.

– Aceste idei crează probleme în Biserica dumneavoastră?
– Nu, şi cred că nici pentru mulţi preoţi şi laici. Problema centrală astăzi este formarea. Am construit multe biserici în aceşti zece ani, dar n-am fost în măsură să punem pe roate un sistem educativ care să ţină seama de timpurile în care trăim şi să fie deschis către realitatea contemporană. Gândiţi-vă că la Moscova, sunt din nou puse în circulaţie manualele de dogmatică din secolul al XIX-lea!

– După această călătorie va urma o perioadă de îngheţ ecumenic între Vatican şi Patriarhia Moscovei?
– Nu exclud reluarea dialogului, pe baze mai consistente, poate. Dacă reuşim să schimbăm sistemul nostru educaţional, cred că vor apare oameni noi şi mai deschişi. Va fi necesar timp, dar aceasta este calea.