Un episcop ucrainean care a activat în clandestinitate

28.06.2001, Zolohiv (ZENIT-AVVENIRE) - La cei 84 de ani ai săi, Episcopul Sofrom Dmyterko suferă urmările anilor de închisoare severă din partea comuniştilor. El poate celebra liturghia numai stând pe scaun. Povestea sa este în multe privinţe asemănătoare cu a multor martiri ucraineni în viaţă. El s-a luptat din greu într-o vreme când greco-catolicii fuseseră declaraţi în afara legii. „Agenţi în slujba Vaticanului!” era eticheta pe care comuniştii o aruncau pentru a-şi justifica orice posibil abuz împotriva catolicilor.

„Sofrom, Episcop emerit de Ivano-Frankivsk, este o autoritate morală reală a Bisericii Greco-Catolice Ucrainene; el este şi un prieten personal al Papei”, a spus Superiorul unei alte mânăstiri baziliene, cea a Sf. Onofrio, din Lviv. Superiorul poartă numele de părintele Vitali.

Episcopul Dmyterko vorbea cu dificultate atunci când ne spunea povestea sa. „Am fost consacrat ca Episcop în secret la 30 noiembrie 1968, de către Ivan Sleziuk, Servul lui Dumnezeu care a fost beatificat miercuri de către Papă la sfârşitul acestei călătorii în Ucraina, şi care a petrecut în închisorile regimului 15 ani”, a reamintit Episcopul. „El a fost eliberat în noiembrie 1968, dar ţinut sub supraveghere foarte strictă de către KGB”.

„M-a consacrat într-o casă particulară”, a spus Episcopul Dmyterko. „A murit la cinci ani după aceea. Era în anul 1973 şi, printr-o coincidenţă cu moartea sa, m-au arestat. Am fost judecat cu uşile închise, acuzat ca trădător al patriei şi ca duşman al statului sovietic.” Episcopul continuă: „Agenţii KGB ştiau că eu sunt preot clandestin, dar nu ştiau că fusesem consacrat Episcop în secret. În timpul percheziţiilor, ei au găsit predicile mele, care au fost confiscate imediat – probe mai mult ca suficiente pentru a mă condamna la doi ani de închisoare severă”.

Episcopul a fost trimis la Lugansk, la o închisoare pentru delincvenţi de drept comun. „Mă percheziţionau mereu, căutând alcool şi droguri”, spunea el. „În aceste condiţii, era împosibil să celebrez sau să-mi exercit slujirea de Episcop. M-am împărtăşit după un an de detenţie. Am primit Euharistia de la un credincios, incognito, care m-a putut întâlni în închisoare.”

Existau 1300 de deţinuţi la Lugansk, în condiţii sanitare deplorabile şi înghesuială de nedescris.Gardienii îi tratau cu brutalitate pe deţinuţi. Existau spioni peste tot, chiar şi printre deţinuţi. „Nu mi-am descoperit identitatea mea reală nimănui; că eram Episcop clandestin ar fi putut afla abia după aceea”, spune Episcopul Dmyterko.

După doi ani, a fost eliberat. „Agenţii KGB nu au reuşit să dovedească că eram Episcop; mă suspectau, dar nu aveau nici o probă”, continuă el. „Înainte de a ieşi din gulag, doi agenţi secreţi mi-au întins o hârtie pe care scria: `Eu, Sofrom, preot, trec la credinţa ortodoxa`. Se înţelege că n-am semnat-o. Eram gata să sufăr orice fel de abuz din fidelitate faţă de Papă. Nu doream să fiu `salvat` de KGB. Am continuat să locuiesc cu mama mea. În timpul zilei munceam ca zilier într-o fabrică de sucuri de fructe, noaptea îmi desfăşuram în secret activitatea mea pastorală”.

O parte din preoţii catolici, pentru a-şi apăra vieţile lor şi ale familiilor lor – unii erau căsătoriţi şi aveau copii – au trecut la Biserica Ortodoxă Rusă. Episcopul a spus că în 1991, la sfârşitul regimului comunist, „în Ucraina apuseană, mulţi dintre ei s-au reîntors la Biserica Catolică unde au fost reprimiţi. Alţii au rămas ortodocşi”.

Miercuri, cardinalul greco-catolic de Lviv Liubomir Husar, la începutul Liturghiei de beatificare a martirilor grecă-catolici, a cerut iertare pentru actele violente comise de creştinii greco-catolici în cursul secolului trecut.