Interviu cu teologul Concetti despre L`Osservatore Romano

05.07.2001, Vatican (CWNews) - De aproape 40 de ani, Pr. Gino Concetti, OFM, face parte din echipa de teologi ai publicaţiei L`Osservatore Romano. Scriind în domeniul în care este specialist, bioetica, el s-a aflat adesea în prim-planul dezbaterilor celor mai actuale. Articolele lui au provocat constant puternice reacţii, din moment ce coloanele editoriale din L`Osservatore Romano sunt privite ca reflectând poziţia Sfântului Scaun.

Pr. Concetti avertizează însă că ceea ce scrie el ca voce a publicaţiei Vaticanului nu reprezintă neapărat poziţia Sfântului Scaun. El are o viziune neobişnuită şi întru-câtva surprinzătoare asupra rolului său. În luna iunie, agenţia romană de ştiri I Media i-a luat un interviu în exclusivitate călugărului franciscan. În continuare este prezentat acest interviu, condus de Antoine Soubrier.

– Cum aţi ajuns la L`Osservatore Romano?
– După ce mi-am încheiat studiile de jurnalistică am început să lucrez pentru Avvenire, publicaţia catolică italiană. Editorul meu din aceea vreme a fost numit de Papa Ioan al XXIII-lea ca editor al cotidianului Sfântului Scaun. El mi-a cerut să continui să lucrez cu el, astfel că în 1964 am intrat în echipă. În 1968, Cardinalul Jean Villot, Secretarul de Stat al Vaticanului, mi-a cerut să mă implic în special în problemele de morală. Eram deja interesat de problemele de bioetică.

– Care este exact funcţia Dvs?
– Sunt responsabil cu prezentarea reacţiilor – în numele publicaţiei, şi nu în numele Sfântului Scaun, cum cred unii – care să reflecte poziţia Bisericii pe teme precum avortul, eutanasia, pedeapsa cu moarte şi (mai nou) pilulele de dimineaţă. Primul meu articol a fost despre pedeapsa cu moartea şi a venit după o execuţie din SUA. Îmi amintesc că la aceea vreme am fost primul din Curia Romană care am luat în mod deschis o poziţie împotriva pedepsei cu moartea. Articolul a provocat câteva reacţii între cititorii. Asistentul Secretarului de Stat, Arhiepiscopul Benelli, m-a chemat în ziua următoare pentru a-mi da un „monitum” – un fel de avertisment – spunându-mi ca pe viitor să nu mai scriu articole fără acordul Secretariatului de Stat. Aceasta a durat timp de 7-8 luni, până când a părăsit postul.

Mai târziu, a doua bătălie majoră în care m-am implicat a fost avortul. Reprezentantul Italiei la UNESCO, Buzzatti Traverso, a făcut o propunere la o întâlnire din Paris, sugerând o lege care să limiteze numărul de copii pe care îi poate avea o femeie. Am scris un articol denunţând această idee aberantă şi degradantă; din fericire ideea lui Traverso nu a fost dusă mai departe. De atunci, datorită multelor schimbări din societate, am trebuit să abordez subiecte precum inseminarea artificală, fertilizarea in vitro, şi – mai recent – experimentele cu ţesuturi fetale şi celule rădăcină.

– Vi se întâmplă des să provocaţi reacţii puternice cu articolele Dvs?
– Da, şi mai ales în ultimul timp. Pe subiectul homosexualităţii, de exemplu, capul grupului de homosexuali din Roma a anunţat că am scris 25 de articole despre homosexualitate, şi că, dacă mă va întâlni pe stradă, mă va sugruma! O altă reacţie a venit din partea ministrului francez al sănătăţii, care mi-a scris în luna ianuarie, după ce am publicat un articol în care denunţam legislaţia franceză ce favorizează pilulele de dimineaţă. El mi-a scris încercând să mă convingă că aceste pastile nu sunt abortive. I-am răspuns, spunându-mi părerea despre această problemă.

– Cum vă alegeţi subiectele?
– Luăm poziţie de fiecare dată când are loc o importantă schimbare de legislaţie în vreo ţară. La începutul acestui an de exemplu, ne-am simţit obligaţi să reacţionăm de mai multe ori atunci când un ministru italian a propus legalizarea folosirii drogurilor, ceea ce a provocat agitaţie mare în cercurile politice italiene. Dar în general stabilim despre ce scriem în cadrul adunărilor noastre editoriale.

– De ce aţi ales să lucraţi pentru L`Osservatore Romano?
– Deoarece este o publicaţie unică. Publicaţiile naţionale sunt interesate de idei politice. Dar cotidianul Sfântului Scaun are o mare autoritate morală. De aceea suntem foarte atenţi cu ştirile despre Biserică. Pentru ştiri mai generale ne bazăm însă pe agenţii.

– Este L`Osservatore Romano publicaţia oficială a Sfântului Scaun?
– În nici un caz! Deşi avem din când în când articole marcate cu trei stele – ceea ce înseamnă că sunt „de mare autoritate” – L`Osservatore Romano nu este publicaţia oficială a Sfântului Scaun. Este mai corect să spunem că este publicaţia „semi-oficială”. Singurele informaţii oficiale pe care le publicăm sunt cele privind anunţurile de noi numiri de Episcopi, sau decese.

– Cine sunt principalii voştri cititori?
– Cititorii pot fi împărţiţi în trei categorii: în primul rând sunt Episcopii, care sunt interesaţi de ce se întâmplă în Vatican; sunt apoi cei care au un interes special, precum pelerinii care caută o anumită cuvântare pe care au auzit-o rostită de Sfântul Părinte în timp ce erau la Roma; şi în fine sunt jurnaliştii, care sunt în special interesaţi de articolele mele, adesea retipărindu-le în alte publicaţii din întreaga lume (de fapt, câteodată am impresia că foarte puţini citesc L`Osservatore Romano, dar mulţi ştiu de el din publicaţiile internaţionale). Apoi ar mai fi ambasadorii acreditaţi pe lângă Sfântul Scaun, şi membrii Curiei Romane. În total avem 7 ediţii – în italiană, franceză, spaniolă, portugheză, engleză, germană şi poloneză – şi avem un tiraj de aproximativ 100.000 de exemplare.

– Odată cu dezvoltarea Internet, şi în special cu a sitului oficial al Vaticanului, nu sunteţi îngrijoraţi de scăderea interesului pentru publicaţie?
– De loc. L`Osservatore Romano va rămâne întotdeauna de neînlocuit. Vă puteţi imagina un stat fără o publicaţie?