Joaquín Navarro-Valls despre vizita Papei
23.09.2001, Astana (ZENIT) - Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Joaquín Navarro-Valls, a negat informaţiile apărute în presă conform cărora guvernul american l-ar fi asigurat pe Papă că o intervenţie militară în regiunea Afghanistanului nu va avea loc pe perioada vizitei papale în Kazakhstan.
Informaţiile apărute în presa romană şi rusă au fost reflectate şi de ZENIT pe 20 septembrie. În capitala Kazahtsanului, Navarro-Valls a răspuns întrebărilor reporterilor despre sănătatea Sfântului Părinte şi despre un posibil atac terorist asupra sa.
– I-a cerut cineva Papei să îşi amâne vizita în Kazahstan şi Armenia?
– Nu pot să confirm aşa ceva. Această călătorie a fost planificată cu mult timp în urmă: cele două ţări s-au pregătit până la ultimul detaliu. Desigur, Papa a discutat cu colaboratorii săi dacă este înţelept să pornească la drum, dar concluzia a fost: călătoria trebuie făcută.
Situaţia internaţională este cu siguranţă îngrijorătoare. În această atmosferă însă, vizita Papei în Kazahstan, unde sunt atâtea minorităţi, primeşte o nouă dimensiune simbolică, în care Suveranul Pontif poate să îndemne mai bine la o coexistenţă bazată pe respect reciproc.
– Aţi primit garanţii din partea Statelor Unite că nu vor fi atacuri până când Papa îşi va încheia călătoria?
– Trebuie să neg aceste informaţii. Nu am primit astfel de garanţii, şi, mai întâi de toate, nu am cerut astfel de garanţii. Nici americanii nu le-au oferit spontan.
– S-a vorbit despre posibilitatea ca Vaticanul şi Papa să fie obiective ale teroriştilor musulmani. Este o ameninţare serioasă?
– Nu pot să judec seriozitatea acestor afirmaţii, neavând nici o dovadă care să dovedească cum că ar fi reale. Am citit în presă, dar nu am primit nici o informaţie care să susţină ipoteza.
– De ce nu a venit cu Papa şi Cardinalul Angelo Sodano, Secretarul de Stat al Vaticanului?
– Din motive logistice. În aceste zile există multe solicitări din partea diferitelor ţări şi comunităţi religioase cu privire la punctul de vedere al Papei sau al Sfântului Scaun asupra situaţiei internaţionale. Ar fi fost dificil de făcut faţă acestor cereri în timpul călătoriei în Kazahstan şi Armenia. Din acest motiv, Papa i-a cerut Secretarului de Stat să menţină contactele din Roma. Este un motiv logistic.
– Aici în Astana se vorbeşte despre posibile infiltrări din Afghanistan prin graniţa sudică, prin Uzbekistan şi Tajikistan.
– Subiectul securităţii, aici în Astana, nu ne îngrijorează. În ceea ce priveşte zvonurile despre infiltrări, cred că mai mult este vorba de încercări de emigrare din Afghanistan în alte ţări din această regiune, datorită ameninţărilor americane.
– Papa Ioan Paul al II-lea pare obosit zilele acestea. Care este starea sănătăţii sale?
– Însuşi faptul că a pornit la drum, cu schimbările de climă şi limbă – vorbeşte doar în rusă -, este un diagnostic şi un răspuns.