Papa îi îndeamnă pe tinerii kazahi să spună da lui Dumnezeu şi nu violenţei

23.09.2001, Astana (FIDES) - Întâlnirea Papei cu tinerii studenţi şi nu numai, înghesuiţi în Aula Magna a Universităţii Eurasia, a fost una călduroasă, acompaniată de muzică şi dans kazah, cu invitaţii reciproce şi repetate „arrivederci a Roma!” rostite de Papa, vizibil bucuros. Pe lângă cele câteva sute de tineri din sală, alţi mii au urmărit întâlnirea la televizor. Universitatea Eurasia se află nu departe de piaţa Patriei şi de Catedrala catolică Fecioara Ajutorului Perpetuu. Scopul declarat al Universităţii, redeschisă în 1996, este îmbunătăţirea relaţiilor dintre Europa şi Asia, în planurile cultural, diplomatic, economic şi ştiinţific, având contacte cu diferite universităţi din întreaga lume. Eurasia are peste 7.000 de studenţi. Standardele ei sunt înalte şi se intră cu greu. În dificilul context social actual, părinţii trebuie să împrumute câteodată bani pentru a-şi ţine copiii la Universitate.

Rectorul Myrzatay Jholdasbekov este primul care îl întâmpină pe Papă, „care a creat un adevărat stil moral în întreaga lume”. Un tânăr ne-creştin îi mulţumeşte Papei Ioan Paul al II-lea pentru mărturia sa şi pentru chemarea la înţelegere reciprocă între oamenii de diferite origini etnice. El îi cere Papei să îl ajute să vadă legătura dintre ştiinţă şi religie. Apoi Papei i se adresează o studentă catolică din Alma-ata, Julia Kochegarova, botezată în Biserica Ortodoxă, şi acum membră a Bisericii Catolice şi a mişcării Comunione e Liberazione. Julia spune că vizita Papei este o „binecuvântare”, atât pentru cei care l-au întâlnit pe Isus Cristos, cât şi pentru cei care încă îl mai caută. „Sperăm”, spune ea, „că aceasta va ajuta poporul kazah să vadă aspectele pozitive ale vieţii”.

Papa îi cheamă pe tinerii din Kazahstan, a căror năzuinţă spre libertate este „vastă precum stepele”, să fie constructori ai păcii pentru o lume mai bună.

După căderea vechilor structuri care au distrus individul, transformându-l într-o maşinărie în serviciul „violenţei fatale a ideologiei”, pericolul de acum este „nu mai puţin distructiva violenţă a goliciunii”. Un vid sufocant apare atunci când o persoană nu crede în nimic. De fapt, datorită marxismului din trecutul apropiat, şi a fragilităţii familiei, doar 2%-3% din populaţie are convingeri religioase. Restul populaţiei trăieşte un ateism practic sau disperat. Acest vid, combinat cu sărăcia şi dificultăţile economice, îi face pe mulţi tineri să dorească să emigreze. Pentru a depăşi acest vid, Papa le cere să caute „deplinătatea adevărului” şi să îi spună da lui Dumnezeu. El le spune că fiecare dintre ei au o „valoare unică”, o măreţie, care vine din „urma lui Dumnezeu” pe care fiecare persoană umană o poartă în sine. Papa spune că stepele nesfârşite sunt un semn al Infinitului după care tânjeşte inima omului. El citează din marele gânditor kazah Jassavi: „La ce este bună viaţa, dacă nu pentru a fi dăruită, şi dăruită Celui Preaînalt?”

Prin descoperirea iubirii pe care Dumnezeu ne-a transmis-o prin Isus Cristos, tinerii vor găsi noi energii pentru a face noi sacrificii, pentru a construi viaţa şi societatea, dând „inimă” tehnologiei şi inteligenţei. Papa spune în încheiere: „Kazahstanul de mâine va avea chipul vostru!”