Pelerinaj la Cacica
01.10.2001, Iaşi (Lumina Creştinului) - Duminică, 7 octombrie, va avea loc în basilica minor din Cacica, încredintată grijii pastorale a Provinciei Franciscane „Sf. Iosif”, întâlnirea tuturor persoanelor consacrate din Dieceza de Iasi. La ora 10.00 va începe procesiunea spre biserică din intersectia Solca-Cacica, iar la ora 11.00 va avea loc sfânta Liturghie pontificală concelebrată prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iasi. După sfânta Liturghie va urma procesiunea cu sfântul Sacrament si statuia Maicii Domnului în jurul Bisericii.
