Dialogul cu islamul este dificil, dar posibil
08.10.2001, Roma (ZENIT) - Dialogul cu islamul este “dificil”, dar trebuie dezvoltat, spune Episcopul Auxiliar Daniel Adwok de Khartoum. El cunoaşte nevoia de dialog: de zeci de an, în Sudan are loc o campanie de islamizare forţată a creştinilor şi a animiştilor. Războiul dintre guvern şi rebelii din sud a provocat peste două milioane de morţi în ultimii ani.
Într-o declaraţie apărută în publicaţia italiană Avvenire, Episcopul Adwok spune: „Facem o distincţie între două tipuri de dialog. În primul rând este cel cu autorităţile, afirmându-ne existenţa ca Biserică, ca oameni, ca cetăţeni care trebuie să fim respectaţi. În al doilea rând, promovăm dialogul vieţii, care este cel mai frecvent. În zonele unde creştinii trăiesc alături de musulmani, are loc un schimb de valori şi vizite reciproce. Dialogul există la acest nivel, dar din nefericire nu se profită de el, fie de către guvern , fie de către instituţiile eclesiastice.”
Episcopul a mai spus că în Sudan Bisericii i se permite să predice. “De exemplu, în fiecare an în Arhidieceza mea de Khartoum, avem peste 5.000 de botezuri”. Însă, a adăugat el, “trebuie să amintim faptul că guvernul face tot posibilul ca să împiedice Biserica de la a se extinde, a prinde rădăcini şi a deveni mai puternică”.
Ei cred că Biserica este trecătoare, că va dispărea cu timpul, aşa cum au dispărut unele Biserici în Sudan, de exemplu Biserica Creştină de Nubia”, a mai spus Episcopul Adwok. „Nu ne dau voie să construim biserici sau să avem proprietăţi ale Bisericii. Cu toate acestea, ca şi comunitate de credincioşi, Biserica este vie şi puternică.”