Posibilă vizită papală în Rusia în 2002
18.10.2001, Vatican (ZENIT) - Arhiepiscopul Tadeusz Kondrusiewicz, Administrator Apostolic al Rusiei europene, a declarat pentru revista Inside the Vatican că el este sigur că Papa Ioan Paul al II-lea va merge în Rusia anul viitor. Arhiepiscopul, al cărui scaun este în Moscova, a spus: „Chiar şi Patriarhul ortodox rus Alexei al II-lea nu exclude o întâlnire cu Papa, deşi Patriarhul pune anumite condiţii care trebuie îndeplinite înainte”.
Potrivit revistei de limbă engleză, o călătorie în Rusia pare tot mai posibilă, după vizita pastorală a Papei Ioan Paul al II-lea în Ucraina, din luna iunie, şi în Kazahstan şi Armenia, din luna trecută. Sondaje din Rusia relevă faptul că aproape 60% dintre toţi ruşii sunt în favoarea unei vizite papale, cu 10 procente mai mulţi ca înainte de călătoria Papei în Kazahstan. Arhiepiscopul Kondrusiewicz a adăugat: „Cred că opoziţia Patriarhului Alexei al II-lea faţă de vizită scade tot mai mult. Cu un an în urmă, nu ne închipuiam că Papa ar putea merge nici măcar în Ucraina sau Kazahstan. Ceea ce tocmai s-a întâmplat este deja un fel de miracol în timpurile noastre.”
