Creştinii trebuie să dea mărturie despre iubirea lui Dumnezeu
28.11.2001, Vatican (ZENIT) - Creştinul trebuie să dea mărturie despre ceea ce crede proclamând iubirea neobosită a lui Dumnezeu faţă de fiecare dintre noi, a spus astăzi Papa Ioan Paul al II-lea. „Iubirea fidelă a lui Dumnezeu nu va scădea şi nu ne va abandona, nu ne va lăsa pradă întunericului nihilismului, destinului orb, vidului sau morţii”, a subliniat Sfântul Părinte în timpul audienţei generale desfăşurate în Aula Paul al VI-lea.
Astfel Papa a prezentat mesajul central al celui mai scurt Psalm din Biblie, 116 [117], care în limba originală în care a fost scris, ebraica, avea doar 17 cuvinte. Prin discursul său, Papa a continuat seria de meditaţii asupra imnurilor şi cântărilor din Vechiul Testament.
Textul cântării este format din două fraze: „Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele; Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.” Aceste cuvinte, a spus Papa, reflectă „trăsăturile fundamentale ale lui Dumnezeu”, pe care, asemenea poporului lui Israel, credinciosul le poate experimenta, dar care sunt practic imposibil de tradus din ebraică.
Psalmul afirmă în primul rând că relaţia dintre Dumnezeu şi om este una de îndurare, a spus Sfântul Părinte. Ea „nu este rece, cum este aceea între un împărat şi supuşii săi, ci vie, precum cea care se dezvoltă între doi prieteni, între soţ şi soţie, între părinţi şi copii”, a mai spus el.
În al doilea rând, Psalmul 116 [117] explică faptul că această relaţie este „autentică” şi „eternă”, deoarece „Dumnezeu ne iubeşte cu o iubire necondiţionată, neobosită, nesfârşită”, a spus Sfântul Părinte. Astfel, acest pasaj biblic poetic recunoaşte faptul că această experienţă nu este limitată la Poporul ales, ci poate fi trăită de fiecare credincios. Astfel, Papa Ioan Paul al II-lea a vorbit despre „un fel de rugăciune ecumenică, cuprinzând toate popoarele cu originile, istoriile şi culturile lor diferite.”
Totuşi, a clarificat Papa Ioan Paul al-lea, un creştin trebuie să dea mărturie despre iubirea lui Dumnezeu cu „viaţa” sa, şi nu doar prin „cuvinte”, deoarece altfel, aşa cum a avertizat Isus, mărturia noastră nu va fi crezută. Citându-l pe profetul Isaia, Suveranul Pontif a explicat: „Săbiile şi lăncile vor cădea din mâinile lor; într-adevăr, vor face din săbiile lor pluguri, şi din lăncile lor cosoare, pentru ca omenirea să trăiască în pace, lăudându-l pe Domnul unic al tuturor, ascultând cuvântul, şi respectând legea.”
Ma numesc Lucica si am 19 ani. As vrea sa va impartasesc o experienta prin care am trecut. Eram in timpul examenului de bacalaureat. Imi dadusem primul examen la limba romana, proba oral. Mai urmau inca cinci examene. Desi n-am invatat toata materia, astfel incat stiam bine numai jumatate dein subiecte, L-am rugat pe Dumnezeu sa ma ajute sa trag un bilet cu un subiect pe care il stiu. El m-a ajutat si am tras un biletel cu un subiect pe care il stiam bine, asa ca am luat nota 10. Cand a aflat acest lucru, toata lumea m-a felicitat si a spus ca se asteptau sa fie totul bine. Mama s-a bucurat foarte mult si mi-a aratat acest lucru in multe feluri. Totusi eu ma simteam trista pentru ca ma gandeam care ar fi fost reactia mamei si a celor din jur daca nu mi-as fi luat examenul. Am simtit ca sunt iubita conditionat. Acest lucru l-am simtit in intreaga mea viata, ca trebuie sa fac ceva extraordinar ca sa „merit„ iubirea celor din jur, in special a parintilor, dar nu prea reuseam acest lucru, pentru ca eram o fire timida si nu stiam sa ma impun.
A doua zi, dupa examenul oral la limba romana, m-am dus la Sfanta Liturghie si dupa slujba am mai ramas un pic sa ma rog Rozariul. In timpul rugaciunii a venit o fata la mine pe care nu o cunosteam si mi-a spus ca Isus a rugat-o sa-mi transmita un mesaj. Acel mesaj era ca El ma iubeste neconditionat si ca El este Tatal meu chiar daca sunt pacatoasa. Acel mesaj m-a bucurat foarte mult, cu atat mai mult cu cat pacatuiam foarte mult in acea perioada si imi dadeam seama ca nu merit iubirea lui Dumnezeu. Avea dreptate Parintele Papa Ioan Paul al II-lea cand a spus ca „iubirea fidelă a lui Dumnezeu nu va scădea şi nu ne va abandona, nu ne va lăsa pradă întunericului nihilismului, destinului orb, vidului sau morţii„.