Voluntarii sunt un semn de speranţă pentru lume
05.12.2001, Vatican (ZENIT) - Voluntarii sunt „un semn al speranţei” pentru timpurile noastre şi pentru săraci, a spus Papa Ioan Paul al II-lea într-un mesaj adresat cu ocazia încheierii Anului Internaţional ONU al Voluntarilor.
„Fie că că lucraţi invidivual sau că sunteţi grupaţi în asociaţii, voi reprezentanţi pentru copii, pentru bolnavi şi pentru oamenii aflaţi în diferite situaţii dificile, o rază de speranţă care luminează întunericul singurătăţii şi care încurajează înfrânarea tentaţiei de violenţă şi egoism”, scrie Papa în mesajul său. Acesta a fost publicat astăzi de către Biroul de Presă al Vaticanului.
Mesajul este una dintre numeroasele iniţiative cu care Biserica Catolică a contribuit la celebrarea ONU. Sâmbăta trecută s-a încheiat Congresul organizat de Consiliul Pontifical pentru Pastorala Serviciilor de Sănătate pe tema voluntariatului şi a asistenţei medicale. În mesajul său, Papa îi încurajează pe voluntari, membri unei „armate” a păcii, să contribuie la extragerea „nebănuitelor resurse altruiste, precum bunătatea şi chiar eroismul, care se găsesc în inima omului”.
Voluntari precum Maximilian Kolbe şi Maica Teresa de Calcutta sunt expresie majoră a angajamentului creştin, a spus el. „Caritatea reprezintă cea mai elocventă formă de evanghelizare deoarece, răspunzând nevoilor materiale, relevează oamenilor iubirea lui Dumnezeu, care se îngrijeşte permanent de noi toţi”, a continuat Sfântul Părinte.
„Nu se pune problema satisfacerii doar a nevoilor materiale ale semenilor, precum foamea, setea, lipsa unei locuinţe sau asistenţa medicală, ci şi îndrumarea lor spre a experimenta personal iubirea lui Dumnezeu”, a explicat Episcopul Romei. „Ca şi voluntar, creştinul devine martor al acestei iubiri divine; prin intervenţii curajoase şi profetice, el proclamă şi face tangibilă această iubire”, se spune în încheierea mesajului papal.
