Întâlnirea de la Assisi va fi prezidată de un forum
21.01.2002, Vatican (ZENIT) - Miercuri după-amiaza, cu o zi înainte ca liderii religiilor lumii să meargă la Assisi pentru a se ruga, va avea loc un forum intitulat „Contribuţia religiilor la pace”. Forumul va fi prezidat de Cardinalul Francis Arinze şi va fi moderat de Mons. Michael Fitzgerald, Preşedintele, respectiv Secretarul Consiliului Pontifical pentru Dialogul Inter-Religios.
„Formului reprezintă o ocazie de schimb de opinii între reprezentanţii oficiali ai diferitelor religii, care vor participa la Ziua de Rugăciune pentru Pace organizată la Assisi la 24 ianuarie”, se explică într-o declaraţie de presă a Vaticanului. „Participanţilor li se va da ocazia să transmită fiecare câte un scurt mesaj”. Jurnaliştii vor putea să urmărească discuţiile din Biroul de Presă al Vaticanului.
