La sfârşitul istoriei se află îmbrăţişarea lui Dumnezeu

06.02.2002, Vatican (ZENIT) - La sfârşitul istoriei nu se află abisul morţii, ci îmbrăţişarea lui Dumnezeu, a spus Papa Ioan Paul al II-lea în timpul audienţei generale de astăzi. Sfântul Părinte a repetat strigătul de disperare din Psalmul 42(43): „Pentru ce m-ai lepădat? Pentru ce umblu mâhnit când mă necăjeşte vrăjmaşul meu?” .

Comentând aceste cuvinte din Psalm, Pontiful a arătat „singurătatea datorată neînţelegerii şi chiar agresiunii” pe care fiecare individ o poate simţi, „agravată de părăsirea şi tăcerea din partea lui Dumnezeu”. Centrul catehezei pe care Papa a adresat-o celor 5.000 de credincioşi din Aula Paul al VI-lea a fost căutarea care conduce la descoperirea faptului că „la capătul istoriei nu se află abisul morţii, ci întâlnirea mântuitoare cu Dumnezeu”.

Pentru a ajunge la această convingere, a spus Sfântul Părinte, Psalmul 42(43) arată că Domnul trimite doi mesageri „pentru a-l lua pe credincios de mână şi a-l conduce spre scopul dorit”: „reîntoarcerea la izvorul vieţii şi al comuniunii cu Dumnezeu”. Primul mesager este „adevărul”, adică „fidelitatea iubitoare a Domnului”. Celălalt este „lumina”, adică „revelarea bunătăţii sale”.

Întoarcerea la Dumnezeu este descrisă de către psalmist pas cu pas, prin imaginea israelianului care se întoarce la Ierusalim, după ani de suferinţă şi despărţire. Primul lucru pe care îl vede este „muntele cel sfânt”. Apoi el vede „locaşurile”, iar în final ajunge la „jertfelnicul lui Dumnezeu”. „Scopul ultim şi decisiv este Dumnezeul bucuriei, îmbrăţişarea, întâlnirea intimă cu El, care la început a fost atât de distant şi tăcut”, a spus Papa. În acest punct, „totul devine cântec, bucurie, sărbătoare”, a adăugat el.