Adunare Eparhială la Oradea
08.02.2002, Oradea (Catholica) - Astăzi, 8 februarie 2002, în cadrul Eparhiei Greco-Catolice de Oradea a avut loc a doua Adunarea Eparhială, după prima care a avut loc în toamna anului trecut. Acest organism cerut de Codul Canoanelor Bisericilor Orientale se doreşte să fie un instrument în ajutorul Episcopului locului. Astfel, pe lângă Episcop, din Adunarea Eparhială mai fac parte Vicarul General, protopopii, preoţii, superiorii ordinelor călugăreşti şi responsabilii asociaţiilor laice.
Unul dintre scopurile urmărite prin acest tip de întâlniri, a declarat Mons. Iosif Brazdău, Vicarul General al Eparhiei de Oradea, pentru Catholica, este întărirea comuniunii dintre preoţi şi laici, recunoscându-se astfel rolul mare pe care laicii îl au în viaţa Eparhiei. După prima întâlnire de acest gen din toamna anului trecut, care a urmărit mai mult introducerea acestui nou concept de adunare, la întâlnirea de astăzi fiecare protopopiat a prezentat o dare de seamă pentru anul 2001, pentru a se obţine astfel imaginea de ansamblu asupra situaţiei în Eparhie.
Vicarul General a prezentat apoi o listă de teme, dintre care am reţinut problema recuperării proprietăţilor Bisericii Greco-Catolice, unificarea celebrărilor liturgice pe teritoriul Eparhiei, planul pastoral pentru 2002, un apel pentru învigorarea asociaţiilor laice şi un avertisment privind apropiatul recensământ al populaţiei.
Adunarea Eparhială, care a durat aproape 4 ore şi la care au participat peste 200 de clerici şi laici, a fost deschisă printr-o meditaţie pe tema „De ce îl iubesc pe Cristos”. Se preconizează ca o nouă întâlnire de acest gen să aibă loc în toamna acestui an.
