Vaticanul se opune atacurilor asupra Irakului şi sprijină crearea statului palestinian
19.02.2002, Roma (ZENIT) - Cardinalul Angelo Sodano, Secretarul de Stat al Vaticanului, a cerut recunoaşterea unui stat palestinian. El a mai spus că un atac asupra Irakului „nu ar contribui la pace”. Luni, într-o întâlnire cu cele mai înalte autorităţi din Italia, Cardinalul a făcut apel la această ţară să acţioneze pentru „dreptul la existenţă pentru două state” în Orientul Mijlociu, „statul Israel şi statul palestinian”.
Cardinalul Sodano a mai dezvăluit faptul că joi, Sfântul Părinte îşi va întrerupe exerciţiile spirituale de o săptămână pentru a se întâlni cu preşedintele sirian Bachar al-Assad. Comentând vizita preşedintelui, Cardinalul şi-a exprimat speranţa că „toţi oamenii de bunăvoinţă vor colabora la a pune capăt calvarului trăit de popoarele din regiune”.
Întâlnirea anuală a Cardinalului Sodano cu preşedintele italian, cu primul ministru şi cu alte autorităţi s-a desfăşurat la Ambasada Italiană din Vatican, cu ocazia aniversării Pactului Lateran din 1929. La sfârşitul întâlnirii, Cardinalul Sodano a dezvăluit presei faptul că Vaticanul a făcut apel la conducerea italiană pentru angajamentul ei în promovarea păcii în Orientul Mijlociu.
„Trebuie să ajutăm aceste două naţiuni să trăiască împreună”, a explicat el. „Fără efortul comunităţii internaţionale, va fi dificil pentru cei doi adversari să ajungă la un acord”. „Trebuie să ne străduim să punem capăt acestei situaţii, dând celor două state dreptul la existenţă”, a subliniat Cardinalul, „şi trebuie să ajutăm aceste naţiuni să trăiască împreună”. El a adăugat: „Este adevărat că un atac asupra Irakului nu va ajuta la îmbunătăţirea situaţiei din Orientul Mijlociu”.
