Interviu cu noul rector al Universităţii Lateran
25.02.2002, Roma (ZENIT/Avvenire) - Episcopul auxiliar de Roma, Rino Fisichella, la cei 50 de ani ai săi, a fost ales recent ca noul rector al Universităţii Lateran. Fondată în 1773, această instituţie depinde direct de Sfântul Scaun. Cuprinde patru mari secţii (teologie, filosofie, drept canonic şi drept civil), precum şi Institutul Pontifical Ioan Paul al II-lea de Studii privind Căsătoria şi Familia. Universitatea are peste 6.000 de studenţi şi mai multe zeci de instituţii afiliate în întreaga lume.
– Preasfinţite Fisichella, care sunt obiectivele Universităţii Lateran?
– Trebuie să pornim chiar de la natura noastră: suntem o Universitate a Papei. Misiunea noastră este să oferim suport cultural, teologic şi filosofic pentru învăţătura Sfântului Părinte, dar cu o anumită particularitate. Suntem chemaţi nu numai să acceptăm Magisteriul, ci şi să îl promovăm în domeniul cultural, ceea ce înseamnă că noi nu doar reluăm, ci ne şi asumăm personal provocarea de a elabora propriul nostru plan cultural.
– În ce domenii particulare?
– Astăzi ne confruntăm cu unele probleme cruciale: mă gândesc la problema adevărului, date fiind diferitele concepţii asupra vieţii şi legii; la subiectul naturii şi al relaţiei omului cu ea; şi, mai general, la întrebările importante ale antropologiei. Date fiind aceste teme, Universitatea noastră trebuie să devină tot mai mult un loc de cercetare. Adoptând metodele clasice ale cercetării ştiinţifice, noi trebuie să putem să schiţăm noi căi. Nu ne limităm la studierea trecutului sau la analizarea prezentului. Adevărata provocare este elaborarea propunerilor care privesc viitorul.
În această direcţie, doresc să subliniez bogăţia Universităţii Lateran în deschiderea ei faţă de lume. Suntem o Universitate în care sunt reprezentante 95 de ţări. Avem clădiri şi institute pe toate continentele. De aceea, noi suntem într-un contact direct cu „culturile” – o situaţie stimulatoare pentru oricine doreşte să interpreteze realitatea.
– Problema ştiinţei şi a limitărilor ei este întotdeauna actuală.
– Eu cred că de la teologie se aşteaptă un dublu serviciu. Pe de o parte, trebuie să fie atentă să nu „demonizeze” ştiinţa. Ea este un rezultat al inteligenţei creatoare a omului, pe care trebuie să îl recunoaştem în întreaga lui valoare. Mai mult, teologia însăşi aparţine acestui domeniu. În acelaşi timp însă, trebuie să afirmăm cu tărie că ştiinţa nu poate fi considerată neutră. Aceasta este o prejudecată care trebuie demolată: nu există cercetare în afara acceptării principiului interpretativ al realităţii.
Este o greşeală să identificăm progresul cu cercetarea ştiinţifică în sine. Există progres doar atunci când cercetarea este orientată spre binele individului şi al comunităţii. De aceea, cercetarea nu se poate eschiva de responsabilitatea etică a ceea ce face ea. Teologia trebuie să ajute în această privinţă oferind acea dimensiune a sensului omului, a esenţei sale celei mai profunde, pe care ştiinţele empirice nu o pot da. De aceea astăzi mai mult ca oricând teologia trebuie să îşi asume rolul de a sublinia scopurile cercetării şriinţifice.
– V-aţi referit mai înainte la confruntarea dintre culturi, un subiect foarte dezbătut după 11 septembrie. Ce putem învăţa din experienţa Universităţii Lateran?
– Un loc ca şi Lateran poate să aducă o contribuţie importantă la acceptarea între culturi. Faptul că aici trăiesc împreună americani, coreeni şi ugandezi este o foarte frumoasă expresie a catolicităţii credinţei. Devine astfel vizibil faptul că culturile se întâlnesc şi se respectă una pe alta. Totuşi, aceasta nu este totul. Mai presus de orice, Universitatea noastră doreşte să fie un loc unde toate culturile să descopere că sunt deschise spre un adevăr superior.
– Acest lucru se aplică şi în cazul inculturării credinţei?
– Desigur, şi aceasta este o sarcină fundamentală astăzi. Vorbesc din experienţa mea personală. Timp de 20 de ani am predat cursuri despre credibilitatea Revelaţiei, şi am văzut cât de important este să ajuţi fiecare persoană să înţeleagă acest concept folosindu-se de categoriile propriei lui culturi. Trebuie să ştim clar că cu inculturarea, nu începem de la zero. Este un angajament care a caracterizat dintotdeauna viaţa Bisericii.
