Refacerea unităţii Bisericii – un drum de speranţă
25.02.2002, Bucureşti (Catholica) - În ciclul de conferinţe organizat lunar de către comunitatea Sfântului Ioan, în 23-24 februarie s-a desfăşurat la Mănăstirea „Sfânta Familie” a Congregaţiei „Sfântul Ioan” conferinţa „Despre unitatea Bisericii”. Invitatul special, PS Joseph Madec, Episcop emerit de Toulon, Franţa, în primele două conferinţe susţinute a pus în lumină încercările de refacere a unităţii Bisericii, existente imediat după ruptură, şi dialogul de-a lungul celui de al doilea mileniu, prezentând conciliile de la Lyon (1274) şi Florenţa (1439), şi naşterea Bisericilor unite cu Roma. În conferinţele a cincea şi a şasea, susţinute tot de Sfinţia sa, a prezentat istoria Bisericii Unite din Ucraina, şi o lectură a documentului de la Balamand, urmată de întrebări.
PS Florentin Crihălmeanu, Episcop Auxiliar al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, în prima sa conferinţă, pe tema suferinţei ca sacrament al unităţii, a vorbit despre importanţa speranţei pe drumul realizării unităţii. „Speranţa este dificilă, dar să nu uităm, speranţa este o virtute. Pentru a cultiva o virtute trebuie să ne rugăm zilnic. A spera înseamnă tocmai a crede că se vor întâmpla lucruri care acum în aparenţă sunt imposibile […] Cred că în primul rând, noi, creştinii trebuie să avem puterea să credem, chiar dacă nu vom vedea realizată această unitate. Să ştim că dacă Isus a spus: `va fi o turmă şi un păstor`, înseamnă că aşa va fi”.
În a doua sa conferinţă, PS Florentin Crihălmeanu, pornind de la parabola Tatălui Milostiv (Luca 15,11-32), a spus: „Trebuie să ştim să privim spre fratele nostru ca şi fiu al aceluiaşi Tată, cu care trebuie să împărtăşim aceeaşi casă şi cu care sperăm că vom împărtăşi odată şi aceeaşi bucurie cerească. Parabola despre care vorbeam ne oferă acest exemplu. O putem numi `parabola fiilor care nu şi-au cunoscut Tatăl`, pentru că aşa au ajuns de fapt să fie separaţi între ei […] A trăi împreună sub acelaşi acoperiş, în aceeaşi casă, este de fapt rădăcina cuvântului `ecumenism`. Adică fraţii locuiesc în aceeaşi casă, privind împreună spre acelaşi Tată; îl cunosc, îl recunosc, îl iubesc şi atunci se recunosc între ei ca şi fraţi şi pot sta la aceeaşi masă, în aceeaşi casă, uniţi în aceeaşi iubire şi bucurie cu Tatăl”.
