Fondatorul Congregaţiei Sf. Ioan vine în România
05.03.2002, Bucureşti (Catholica) - La sfârşitul acestei săptămâni, Congregaţia Sfântul Ioan va primi vizita fondatorului ei. Este vorba de pr. Marie-Dominique Philippe, care anul acesta sărbătoreşte impresionanta vârstă de 90 de ani. El va fi însoţit de pr. Jean-Pierre Marie – Superiorul General, şi de pr. Pascal – Vicarul pentru Europa. Cu ocazia acestei vizite, pr. Marie-Dominique Philippe se va întâlni cu IPS Jean-Claude Perisset, Nunţiul Apostolic în România, şi cu IPS Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit de Bucureşti. Sâmbătă, 9 martie, fondatorul ioaniţilor va ţine o conferinţă începând de la ora 3PM, la mănăstirea Sfânta Familie a Comunităţii din România a Sfântului Ioan.
Părintele Marie-Dominique Philippe s-a născut în 1912 şi a intrat în Ordinul Călugărilor Dominicani în 1930. Hirotonit preot în 1936, a studiat şi predat înţelepciunea filozofică, teologică şi mistică. A fost profesor de filozofie la universitatea pontificală din Fribourg, Elveţia, timp de 40 de ani. La cererea câtorva tineri studenţi şi ucenici, în anul 1975 a acceptat să întemeieze Congregaţia Sfântul Ioan, care vrea să trăiască pentru Biserica lui Cristos, în lumea de astăzi, alegerea deosebită din dragoste din care a trăit Sfântul Ioan evanghelistul şi teologul.
Părintele Jean-Pierre-Marie, Superiorul General al Congregaţiei Sfântului Ioan, s-a născut în Touraine, Franţa, în 1961. După studii în litere, a intrat în Congregaţia Sfântul Ioan în 1982. A fost hirotonit preot în 1989 şi ales Superior General în 2001. Se va afla pentru prima oară în România. Informaţiile au fost furnizate pentru Catholica de fratele Dan.