Scepticism în ceea ce priveşte recensământul
18.03.2002, Cluj-Napoca (Catholica) - Sondajul realizat săptămâna trecută de situl www.catholica.ro denotă un puternic scepticism al vizitatorilor acestui sit relativ la recensământul care a început astăzi. La întrebarea „Credeţi că recensământul din 18-27 martie 2002 va reflecta corect situaţia religioasă din România?”, „da” au răspuns doar 28,57%, în timp ce „nu” au răspuns 71,43%.
Nu este greu de ghicit că cei mai sceptici în privinţa recensământului sunt greco-catolicii, care au avut mult de suferit în urma recensământului din 1992, cifre contestate de aceştia, dar pe care se bazează încă şi astăzi salarizarea clerului greco-catolic şi discuţiile privind retrocedările de biserici, case parohiale sau alte bunuri. Ierarhii greco-catolici speră ca acest recensământ să reflecte cât mai bine situaţia reală, Arhiepiscopul George Guţiu dând în acest sens o circulară care a apărut de trei ori în publicaţia „Viaţa Creştină” a Eparhiei de Cluj-Gherla şi odată în publicaţia „Vestitorul” a Eparhiei de Oradea.
Amintim că pe formularele de recensământ, rubrica religie apare în capitolul IV, „Date privind persoanele înregistrate în gospodări”, la numărul 17, unde sunt trecute două opţiuni: „ortodoxă” şi respectiv „altă religie (confesiune)”. Pentru confesiunea greco-catolică numărul care trebuie înscris la rubrica religie este 12. Subliniem că nu există confesiunea „catolică”. Informaţiile sunt completate de recenzor, ele trebuind apoi să fie verificate de persoana care le furnizează, înainte de a semna formularul.
Până acum nu au existat plângeri privind executarea recensământului. Într-un singur caz, dintr-o sursă care însă nu poate dovedi afirmaţia, se pare că recenzorul ar fi afirmat că toţi cei născuţi după 1947 sunt automat ortodocşi. Prin aceasta se poate sugera că, din moment ce în 1948 Biserica Greco-Catolică a fost interzisă, desfiinţată (doar) din punct de vedere legal, toţi copii născuţi mai apoi, chiar din părinţi greco-catolici, sunt ortodocşi. Repetăm însă, afirmaţia nu poate fi susţinută.
Tocmai de aceea, rugăm pe toţi cei care sesizează anumite ilegalităţi în timpul recensământului, care sunt presaţi sau influenţaţi să indice altceva decât adevărul, să ia numele şi prenumele recenzorului, numărul de pe legitimaţie, şi să noteze locul, data, ora; eventual dacă a avut un alt martor. Aceste informaţii pot fi comunicate apoi redacţiei Catholica, fie prin email, la editor@catholica.ro, fie prin telefon/fax la numărul 064-431673, sau la mobil 095-265935. Orice plângeri neînsoţite de informaţiile despre recenzor şi momentul dialogului nu pot fi luate în seamă.
