Greco-catolicii acuza autoritatile locale
20.03.2002, Bucureşti (Ziua) - Biserica Greco-Catolica din Romania considera, prin vocea ierarhilor ei, ca in Romania sunt incalcate in continuare dreptul si libertatea religioasa. Prin comunicatul emis de Mitropolitul greco-catolic de la Blaj, IPS Lucian Muresan, in data de 16 martie, in urma conflictelor dintre unitii si ortodocsii din Ocna Mures (jud. Alba), se specifica ca „in Romania dreptul la libertate religioasa si orice principiu al unui Stat de drept sunt constant si flagrant incalcate. Consideram ca astfel de actiuni anticonstitutionale si de intoleranta religioasa nu slujesc intereselor Natiunii romane…” Amintim ca la sfarsitul saptamanii trecute, in noaptea de vineri spre sambata, la Ocna Mures, un grup de credinciosi ortodocsi a intrat cu forta in Biserica Sfantul Nicoale, loc unde se afla in rugaciune un grup de enoriasi. Actele de violenta s-au intamplat sub ochii fortelor de ordine, care au intervenit abia dupa ce credinciosii ortodcsi si uniti au fost pe punctul de a se lua la bataie in interiorul bisericii. Modul in care au actionat factorii responsabili pentru mentinerea ordinii in oras a determinat Mitropolia Greco-Catolica de la Blaj sa depuna o plangere la Parchetul Militar Alba impotriva comandantului Politiei Ocna Mures, capitanul Ioan Petrutiu.
Consilierul mitropolitan de la Blaj, Pr. Nicolae Anusca, a precizat ca Primaria Ocna Mures, fortele de ordine din localitate, precum si Prefectura Alba, se fac responsabili pentru cele ce s-au intamplat vineri noaptea. El a subliniat ca mitropolitul greco-catolic l-a anuntat personal pe prefectul de Alba de situatia confesionala tensionata din judet (cazul Mihalt, Ocna Mures) si l-a rugat sa ia toate masurile pentru a fi prevenite conflictele sau violentele intre credinciosii greco-catolici si ortodocsi. Premierul Adrian Nastase l-a atentionat anul trecut pe prefectul de Alba ca situatia conflictuala dintre ortodocsii si greco-catolicii din judetul Alba creeaza dificultati diplomatice, in relatia Romaniei cu Statul Vatican. In legatura cu scrisoarea trimisa de catre Patriarhul Teoctist ministrului Justitiei, Rodica Stanoiu, reprezentantii Mitropoliei de la Blaj sustin ca este vorba de un abuz, fiind incalcat dreptul constitutional precizeaza ca fiecare persoana din tara se poate adresa neingradit Justitiei. De asemenea, Asociatia Avocatilor Greco-Catolici a inaintat publicitatii un protest, condamnand respectiva scrisoare patriarhala, pe care-l vom da publicitatii maine. (Daniel SARBU, ZIUA de Ardeal)
