Reprezentanţii Vaticanului continuă să viziteze Moscova
20.03.2002, Vatican (CWNews) - În ciuda răcirii dramatice a relaţiilor dintre Sfântul Scaun şi Ierarhia Ortodoxă Rusă, reprezentaţi ai Vaticanului continuă să viziteze Moscova. Cardinalul Jorge Maria Mejia, bibliotecar şi arhivist al Vaticanului, va vizita Moscova mâine, 21 martie, pentru a prezenta noua Enciclopedie Catolică realizată de un franciscan polonez. Mai apoi, în capitala Rusiei va sosi Arhiepiscopul Javier Lozano Barragan, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastorala Serviciilor de Sănătate, pentru a fi în Săptămâna Sfântă alături de comunitatea catolică din Moscova.
Aceste vizite vin la doar câteva săptămâni după ce Patriarhia Moscovei a anulat programata vizită a Cardinalului Walter Kasper, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor. Cardinalul Kasper a declarat recent pentru publicaţia italiană „30Giorni” că regretă că nu a mai avut ocazia de a se întâlni cu Patriarhul ortodox rus Alexei al II-lea. Cardinalul a confirmat de asemenea faptul că Papa Ioan Paul al II-lea nu va vizita Rusia fără aprobarea liderului ortodox.
Cardinalul Kasper a negat faptul că Vaticanul a exercitat vreo presiune politică pentru a opri construirea unei biserici ortodoxe ruse în apropierea Vaticanului. Mitropolitul Kirill de Smolensk, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ruse a făcut această acuzaţie.
