A fost prezentat noul Misal Roman
22.03.2002, Vatican (CWNews) - Vineri, în cadru unei conferinţe de presă, a fost prezentat noul Misal Roman. Noua ediţie – a treia „editio typica” sau versiune oficială a Misalului Roman de la Conciliul Vatican II încoace – este rezultatul unui proces care a durat 10 ani. Această ediţie va fi acum baza pentru noile traduceri în alte limbi, astfel încât noul Misal va fi disponibil în întreaga lume.
Dintre schimbările cele mai importante din noul Misal Roman sunt extinderea posibilităţii pentru credincioşi de a primi Euharistia sub ambele specii; includerea de rugăciuni în cinstea sfinţilor care au fost canonizaţi după apariţia ultimei ediţii; şi adăugarea unor noi rugăciuni, precum rugăciuni pentru abstinenţa sexuală.
Cel care a prezentat noua „editio typica” la conferinţa de presă a fost Cardinalul Jorge Medina Estevez, Prefectul Congregaţiei pentru Cultul Divin. El a subliniat cu prin promulgare, acest Misal Roman reprezintă de acum versiunea oficială pentru Liturgia latină. Această „editio typica” a fost trimisă Conferinţelor Episcopale din întreaga lume, pentru a fi tradus în limbile naţiunilor respective. Aceste traduceri trebuie aprobate de către Sfântul Scaun înainte de a intra în vigoare.
Cardinalul Medina a mai menţionat faptul că noul Misal Roman dă spaţiu pentru adaptarea Liturgiei la circumstanţele diferitelor ţări, după cum vor hotărî Conferinţele Episcopale naţionale. Regulile privind astfel de adaptări sunt încluse chiar în Misal. Orice schimbare, se spune aici, trebuie să fie „o excepţie” şi trebuie introdusă doar pentru „binele spiritual al Bisericilor locale, păzind însă unitatea cu ritul roman”. Volumul de 1.320 de pagini, care reprezintă directorul oficial de rugăciuni şi de lecturi pentru celebrarea Liturghiei în ritul roman, este deja disponibil în libării. El înlocuieşte vechea „editio typica”, promulgată în 1975.
În cei 25 de ani cât au trecut de la ultima ediţie oficială, a subliniat Cardinalul, au fost adăugaţi 300 de noi sfinţi. În unele dintre aceste cazuri, aceşti sfinţi sunt de o importanţă specială pentru anumite Biserici locale. Ca exemplu el i-a amintit pe martirii chinezi precum şi pe Sf. Charbel Makhluf, un libanez maronit, şi pe Sf. Josephine Bakhita, o fostă sclavă din Sudan. El i-a mai amintit pe Sfinţii Edith Stein, Brigita a Suediei şi Caterina de Siena, care acum sunt onoraţi ca şi Patroni ai Europei.
