Mesagerul Sfântului Anton – martie-aprilie 2002
22.03.2002, Roman (Catholica) - A apărut numărul pe martie-aprilie 2002 al revistei de spiritualitate „Mesagerul Sfântului Anton”, realizată de preoţii franciscani conventuali din România. Pe coperta revistei se află o imagine din Bazilica Inferioară din Assisi, de la întâlnirea din 24 ianuarie 2002 a reprezentanţilor religiilor lumii, convocată de Papa Ioan Paul al II-lea. Temei dialogului inter-religios îi este dedicat de altfel un spaţiu amplu, cu subiecte ca:dialogul inter-religios, misiune vitală; cererea de iertare din partea Bisericii; întâlnirea de la Assisi 2002; religiile, izvor de conflicte sau de pace.
Sub genericul „Spiritualitate”, pr. Petru Albert, pr. Eugen Avarvarei şi Mariana Purţuc vorbesc despre Solemnitatea Învierii. Reţinem din primul articol: „şapte săptămâni de-a rândul, cât durează în fiecare an perioada pascală, peste 20 de milioane de români suspendă înrădăcinatul obicei de a se saluta reciproc de trei ori pe zi `bună dimineaţa`, `bună ziua` sau `bună seara`, lăsând loc, ab immemorabili, salutului `Cristos a înviat!` – `Adevărat c-a-nviat!` (…), mărtuirisire insistentă a adevărului de credinţă esenţială creştinismului nostru”.
Din seria „Societate”, dintre multele articole, îl menţinăm pe cel al lui Nicolae Costruţ: „Formarea spirituală a copilului”. Mulţi se întreabă în zilele noastre: „E bine să ne educăm copiii sub semnul credinţei?”; alţii afirmă răspicat: „Ar trebui să-i lăsăm să crească, astfel încât să aleagă singuri!”. E posibil să apară astfel de îndoieli. Nicolae Costruţ ne aminteşte că educaţia religioasă, oferită cu răbdare şi înţelepciune, conduce la dezvoltarea armonioasă a personalităţii încă fragedă a copilului.
