Actualitatea creştină – aprilie 2002
29.03.2002, Bucureşti (Catholica) - A apărut numărul pe luna aprilie al periodicului „Actualitatea creştină” al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. Numărul include Scrisoarea de Paşti, adresată de Arhiepiscopul Ioan Robu credincioşilor săi din Arhidieceza de Bucureşti, precum şi o meditaţie semnată de IPS Jean-Claude Perisset, Nunţiu Apostolic în România, ambele texte, mulţumită redacţiei acestei reviste, fiind oferite şi abonaţilor Catholica.ro prin Ediţiile Speciale.
Tot în deschidere, dată fiind sărbătoarea în jurul căreia gravitează acest număr, sub titlul „Ştiinţă şi Religie: Data Paştelui”, pr. dr. Wilhelm Dancă analizează pe larg problema calendarului civil şi religios, a celui gregorian şi iulian, ajungând la celebrarea la date diferite a Paştilor, de către catolici şi ortodocşi. Suplimentul cu documente din acest număr oferă Scrisoarea Sfântului Părinte către Preoţi pentru Joia Sfântă 2002, şi respectiv Mesajul Sfântului Părinte pentru a 36-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale, care are tema „Internetul – un nou Forum pentru proclamarea Evangheliei”.
Ca de obicei, viaţa plină a Arhidiecezei de Bucureşti este reflectată în „Actualitatea creştină” prin numeroase articole. Am reţinut astfel articolele: „Focolarii – 20 de ani de prezenţă în România”, care porneşte de la recenta lansare a cărţii „Strigătul”, scrisă de Chiara Lubich; „Bucuria reîntâlnirii cu fondatorul”, în care fraţii din Comunitatea Sf. Ioan prezintă vizita la Bucureşti din 8-10 martie a fondatorului lor, pr. Marie-Dominique Philippe; „Parohienii îşi sărbătoresc Păstorul”, care îl are în centru pe pr. Franz Lutum, ce a sărbătorit la 15 februarie frumoasa vârstă de 70 de ani.