Papa cere Bisericii să navigheze pe Internet
12.05.2002, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea a invitat Biserica să „înainteze în larg” în procesul de evanghelizare a lumii cu ajutorul Internetului. Astăzi, când catolicii latini din Italia şi din alte ţări celebrează sărbătoarea Înălţării, a amintit Papa, Biserica celebrează de asemenea Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale. El i-a invitat pe catolici să se folosească de Internet pentru a răspândi mesajul despre Cristos.
„Răscumpărătorul constituie pentru credincioşi ancora salvării şi a mângâierii în angajamentul de zi cu zi în slujba adevărului şi a păcii, a dreptăţii şi a libertăţii”, a explicat Sfântul Părinte de la fereasta apartamentului său, adresându-se pelerinilor aflaţi în Piaţa San Pietro pentru rugăciunea Regina Caeli. „De fapt, ne confruntăm zilnic cu realităţile acestei lumi”, a spus el. Între aceste realităţi, a continuat Papa, mass-media joacă un rol cheie.
Tocmai de aceea, a explicat Sfântul Părinte, a ales Internetul ca şi temă pentru Ziua Comunicaţiilor din acest an. „Cele mai recente progrese în comunicaţii şi în informare au pus Biserica în faţa unor posibilităţi de evanghelizare altădată de ne-imaginat”, a exclamat Papa. Tema mesajului Sfântului Părinte pentru Ziua Comunicaţiilor Sociale a fost „Internetul: un nou Forum pentru proclamarea Evangheliei”.
„Trebuie să intrăm în această modernă şi tot mai bogată reţea de comunicaţii cu realism şi încredere”, a spus Sfântul Părinte, „convinşi de faptul că, dacă este utilizată cu competenţă şi responsabilitate, poate oferi oportunităţi deosebite pentru răspândirea mesajului evanghelic”.
„Nu trebuie deci să ne fie teamă să înaintăm în larg în vastul ocean informaţional”, a adăugat el. „Şi prin acesta Vestea Buna poate ajunge la oamenii noului mileniu.” Papa a avertizat însă că „nu trebuie niciodată să uităm că secretul oricărei acţiuni apostolice este în primul rând rugăciunea”.
El a insistat: „pregătindu-ne să celebrăm duminica viitoare sărbătoarea Rusaliilor, noi, împreună cu Maria, invocăm Spiritul Sfânt să inducă în creştini un nou impuls misionar şi să îndrume paşii omenirii pe drumul solidarităţii şi al păcii”.