Biserica nu este pregătită pentru un Conciliu Vatican III
20.05.2002, Madrid (ZENIT) - Primul Cardinal de Honduras din istorie, Oscar Andres Rodriguez Maradiaga, a declarat că „Biserica Catolică nu este gata pentru un al III-lea Conciliu Vatican”.
Cardinal Rodriguez Maradiaga, Arhiepiscop de Tegucigalpa, a făcut această declaraţie în timpul unui interviu acordat publicaţiei spaniole ABC, în timp ce exponenţi ai catolicilor latino-americani şi spanioli cereau un nou Conciliu Ecumenic. Aceşti exponenţi, adică teologi şi Episcopi emeriţi, cereau un Vatican III pentru a discuta disciplina celibatului în Biserica Catolică de rit latin.
Cardinalul salesian Rodriguez Maradiaga, de 59 de ani, Episcop din 1978, şi numit Cardinal de Papa Ioan Paul al II-lea în timpul ultimului Consistoriu, a adăugat: „Cred că Conciliul Vatican II are multe de dezvăluit”.
Referindu-se la problema celibatului, Cardinalul a vorbit despre experienţa sa din America Latină. El a spus că situaţia preoţilor săi, atât din punct de vedere financiar cât şi al disponibilităţii pentru dedicare pastoraţiei, recomandă celibatul. Cardinalul a afirmat că a pune deoparte celibatul nu este o soluţie, cum dau „mărturie negativă unele secte”, care au miniştri căsătoriţi.