Papa s-a întâlnit cu preşedintele Braziliei
20.05.2002, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea şi preşedintele Braziliei s-au întâlnit astăzi într-o atmosferă caracterizată de umor şi relaxare. Fernando Henrique Cardoso a sosit la Vatican duminică, pentru a asista la canonizarea primului Sfânt brazilian, Maica Paulina a Inimii Agonizante a lui Isus (1865-1942).
După un sfârşit de săptămână obositor, datorită serbării zilei de naştere, Papa a avut parte de o zi de luni foarte încărcată, părând însă extrem de vioi în timpul audienţelor de astăzi. Conversaţia Sfântului Părinte cu Cardoso a fost plină de umor. Vorbind despre misiunea Papei, Sfântul Părinte a explicat faptul că el, ca Episcop al Romei, nu este doar păstor ci şi „gaucho”, un fel de „cowboy” în varianta Rio Grande do Sul, Brazilia.
Cardoso, care a venit împreună cu soţia sa, Ruth, cu copilul de opt ani, Pedro, i-a răspuns de asemenea cu umor, asigurându-l pe Sfântul Părinte că „nu sunteţi doar un gaucho, ci şi un carioca (locuitor al Rio de Janeiro) şi un brazilian.” Papa Ioan Paul al II-lea şi preşedintele Cardoso şi-au amintit de vizitele papale din 1980, 1982, 1991 şi 1997, din Brazilia, ţara cu cei mai mulţi catolici.
Maica Paulina a Inimii Agonizante a lui Isus s-a născut în Trento, Italia, în 1865. Ea a sosit în Nova Trento, Brazilia, împreună cu familia, la vârsta de nouă ani. Ea a devenit evanghelizatoarea săracilor şi nevoiaşilor, fondând Congregaţia Micilor Surori ale Imaculatei Concepţiuni.