Papa îşi sacrifică sănătatea pentru cauza ecumenică
24.05.2002, Sofia (CWNews) - Deşi sănătatea nu îi recomandă aşa ceva, Papa Ioan Paul al II-lea este hotărât să îşi continue misiunea ecumenică în Bulgaria, a spus Cardinalul Kasper reporterilor.
La o conferinţă improvizată, desfăşurată vineri seara în Sofia, Cardinalul Walter Kasper, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, a admis că este „foarte îngrijorat” de sănătatea Suveranului Pontif. Dar, a spus el, Papa este pregătit să facă sacrificii extraordinare de dragul unităţii creştine.
„La fiecare ceremonie putem vedea voinţa sa de fier”, a remarcat Cardinalul Kasper. Cu toată fragilitatea sa fizică evidentă, a spus Cardinalul, Papa a fost „foarte bine primit” atât de poporul bulgar cât şi de oficialităţile Bisericii Ortodoxe de aici. „Acest Papă suferind ne-a adus cu un pas mai aproape de unitatea creştină”, a spus el în încheiere.
Întrebat dacă vizita Papei în Bulgaria din această săptămână va ajuta la reducerea distanţei dintre Sfântul Scaun şi Patriarhia Moscovei, Cardinalul Kasper a răspuns afirmativ. Liderii ortodocşi ruşi, a spus el, trebuie să vadă că „noi dorim să avem relaţii fraterne şi amicale cu Biserica Ortodoxă, şi că nu dorim să îi impunem nimic”.