Papa subliniază ecumenismul martirilor bulgari
26.05.2002, Plovdiv (ZENIT) - Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în Bulgaria a culminat cu beatificarea a trei martiri bulgari executaţi de comunişti în 1952. Ceremonia s-a desfăşurat în Piaţa Alexander Battenberg, în inima oraşului Plovdiv – oraşul cu cel mai mare număr de catolici din Bulgaria. La Liturghie au participat aproximativ 25.000 de persoane, printre care şi ortodocşi şi musulmani.
De o importanţă specială a fost prezenţa Mitropolitului ortodox Arsenij de Plovdiv, care în cuvintele de primire adresate Papei a vorbit despre „unitatea Bisericilor în Cristos”. Altarul a fost construit lângă fostul sediu al Partidului Comunist.
Cei trei noi Fericiţi, toţi călugări augustinieni asumpţionişti, sunt: Kamen Vitchev (născut în 1893), Pavel Djidjov (născut în 1919) şi Iosafat Chichkov (născut 1884). Cei trei au fost executaţi prin împuşcare în închisoarea din Sofia, în noaptea din 11-12 noiembrie 1952, după ce au fost acuzaţi de spionaj în favoarea „serviciilor secrete ale Papei”. Episcopul Eugenji Bossilkov, care a fost beatificat în 1988, a murit în aceleaşi condiţii.
Asumpţioniştii, o Congregaţie fondată de pr. Emmanuel d`Alzon în Franţa, în 1845, au ajuns în Bulgaria în 1863, la cererea Papei Pius al IX-lea, pentru a promova relaţiile cu Biserica Ortodoxă. Bulgaria se afla atunci sub ocupaţia turcă.
În predica sa, ţinută în bulgară, Papa Ioan Paul al II-lea a subliniat caracterul ecumenic al martirilor creştinismului bulgar. El a vorbit despre „datoria de a da onoare memoriei altor mărturisitori ai credinţei care au fost fii şi fiice ale Bisericii Ortodoxe şi care au suferit martiriul sub acelaşi regim comunist”. El a continuat: „Acest tribut de fidelitate faţă de Cristos a unit cele două comunităţi eclesiale din Bulgaria până la jertfa supremă”.
„Acest gest are un caracter şi o semnficaţie ecumenică. Poate cea mai convingătoare formă de ecumenism este ecumenismul Sfinţilor şi al martirilor”, a subliniat Papa. Participanţii, inclusiv unii ortodocşi, au răspuns strigând: „Sfinte Părinte, suntem cu tine!” şi „Preasfântă Fecioară, îţi mulţumim pentru Papa nostru!”
După ce a luat masa cu Episcopii catolici bulgari, Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit cu tinerii, „viitorul Bulgariei”, în Catedrala din Plovdiv, dedicată Sf. Louis. Biserica a fost plină până la refuz. Cea de-a 96-a călătorie internaţională a Papei s-a încheiat cu ceremonia de plecare de pe aeroportul din Plovdiv.